mozaviri vt [At: (a. 1642) BV I, 125/11 / V: muzăv~, muzev~ / Pzi: ~resc / E: mozavir] (Înv) 1 A calomnia. 2 A încerca să înșele.

mozavir sm [At: CUV D. BĂTR. I, 294 / Pl: ~i / E: tc müzevvir] (Tcî) 1 Calomniator. 2 Om viclean.

muzăviri v vz mozaviri

muzeviri v vz mozaviri

mozavír m. (turc. [d. ar.] müzevvir). Vechĭ. Rar. Calomniator. – Și ca verb mozaviresc, și ca subst. mozaviríe, și ca adj. mozavírnic: cuvinte mozavirnice.

mozavir (-ri), s. m. – Defăimător. – Var. muzavir. Megl. muzuvir. Tc. (arab.) müzavir (Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1526a), cf. ngr. μουζαβίρης. Sec. XVII, înv. – Der. mozavirie (var. muzavirie), s. f. (calomnie): mozaviri, vb. (a calomnia); mozavirnic, adj. (calomnios). Cf. sp. manzobre (Corominas, III, 258).

MOZAVIRI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

mozaviri vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

MOZAVIR adj., s. v. bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, ponegritor.

mozavir adj., s. v. BÎRFITOR. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. PONEGRITOR.

MOZAVIRI vb. (ȚR) A defăima, a calomnia. Să nu muzăvirim pre nimenea. ÎNVĂȚĂTURI 1642. Fu pîrit și muzevirit de Manea. N 1682, 5^r. Nu mozaviriia aceia unul pre altul precum facem noi, creștinii. VS 1705, 130^v; cf. ÎNV. 1642, 15^r, 15^v, 16^v, 17^r; MARDARIE, 158; ANON. CANTAC.; ST. LEX., 294; CHEIA ÎN.; LEX. 1683, 46^r; N 1727, 135^r; MĂRGĂRITARE 1746. Variante: muzăviri (ÎNVĂȚĂTURI 1642), muzeviri (N 1682, 5^r). Etimologie: mozavir + suf. -i. Vezi și mozavir, mozavirie. Cf. amesteca, balamuți, blojori, pohlibui.

MOZAVIR s. m. (Mold., ȚR) Defăimător, calomniator. A: Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe. ȘAPTE TAINE. Mozavirii ce-l băga cu cuvint rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. B: Sîntu împreunătoriu tuturor răutăților, urîtoriu, clevetnic, muzaviriu ... ÎNV. 1642, 3^v. Să nu fie fost mîndru sau ... mozaviriu. ÎNV. 1702,14^v. Ca un tîlhar și mozavir ce este să-l iei si să-l perzi. E 1777, 101^r; cf. MARDARIE, 158. 282, 293; ST. LEX., 294, LEX: 1683, 36^v; PAT. 1705², 159^v; E 1777, 103^r. // C: V-ați făcut răi, fără, de leage, mozaviri. LD, 4^v; cf. LD ,9^r: PF, 75^r. Variante: muzaviriu (ÎNV. 1642, 3^v). Etimologie: tc. müzevvir. Vezi și mozaviri, mozavirie. Cf. b a l a m u t, b I o j e r i t o r, ciocotniță (2), o c a r n i c (2).

MUZĂVIRI vb. v. mozaviri.

MUZEVIRI vb. v. mozaviri.

MOZAVIRI vb. IV. T r a n z. (Învechit) A defăima, a calomnia; a încerca să înșele. Să nu muzăvirim pre nimenea (a. 1642). BV I, 125/11. Aceia oameni răi. . . mozavirind și marghiolind spre vreunul den noi (a. 1658). MAG. IST. II, 184/29. Fu. părăt și muzevirit de Manea. GAVRIL, NIF. 8/27. Oamenii aceia carii defaimă și mozaviresc pre oamenii cei direpți. CHEIA ÎN. 97^v/29. Bogdan cel afurisit vru să fugă, ci judecata lui Dumnezeu nu-l lăsă pentru mozaviria ce mozavirise pre svîntul Nifon (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. IV, 251. În taină umbla tot mozavirindu-l și îndemnînd gloatele, ca sâ-l ucigă (sfîrșitul sec. XVII). ib. 341. ◊ A b s o l. Nici ne iubim unul cu altul, ce ocărim și viclenim și mozavirim (a. 1746). ap. TDRG. – Prez. ind.: mozaviresc. - Și: muzăvirí, muzevirí vb. IV. – V. mozavir.

MOZAVÍR s. m. (Turcism învechit) Defăimător, calomniator; om viclean. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. Mozavirul cela ce va fi cu doo fețe (a. 1645). ap. TDRG. Boierindu-se cu mite și fiind mozaviri, vînd în tot ceasul pre boierii țării la domnia mea (a. 1669). MAG. IST. I, 132/17. Mozavirii ce-l băga cu cuvînt rău pre David cătră-mpăratul. DOSOFTEI, PS. 191/18. – Pl.: mozaviri. – Din tc. müzevvir.