MORTIFICARE, mortificări, s. f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

mortificare sf [At: NEGULICI / Pl: ~cări / E: mortifica] (Îdt) Chinuire.

MORTIFICARE, mortificări, s. f. Acțiunea de a mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

MORTIFICARE, mortificări, s. f. Acțiunea de a mortifica; chinuire, torturare.

MORTIFICARE s.f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare; moarte a țesuturilor; mortificație; cangrenă. [< mortifica].

MORTIFICA, mortific, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

mortifica vt [At: BARIȚIU, P. A. I, 239 / Pzi: mortific / E: fr mortifier] 1 A supune la chinuri fizice sau morale Si: a tortura. 2 (Fig) A batjocori. 3 (Fig) A umili.

MORTIFICA, mortific, vb. I. Tranz. A supune la chinuri fizice sau morale; a tortura. – După fr. mortifier.

MORTIFICA, mortific, vb. I. Tranz. A chinui trupul (mai ales prin nemîncare). Un regim vegetal înadins comandat pentru a slăbi puterile, a mortifica corpul. I. IONESCU, M. 203.

MORTIFICA vb. I. tr., refl. 1. A(-și) chinui trupul (prin post și viață austeră). 2. (Fig.) A batjocori, a umili. [P.i. mortific. / < lat. t., it. mortificare < lat. mors – moarte, facere – a face. / cf. fr. mortifier].

MORTIFICA vb. I. tr., refl. 1. a(-și) chinui trupul. 2. (fig.) a batjocori, a umili. II. refl. a se cangrena, a se necroza. (după fr. mortifier)

A MORTIFICA mortific tranz. (ființe) A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<fr. mortifier

mortificà v. 1. a slăbi corpul prin posturi, prin austerități; 2. fig. a umili cu mustrări aspre.

*mortífic, a -á v. tr. (lat. mortifico, -áre, d. mors, mortis, moarte, și fácere, a face). Med. Fac să gangrenizeze carnea. Teol. Slăbesc corpu pin posturĭ și alte suferințe. Fig. Umilesc pin asprime.

*mortificațiúne f. (lat. mortificátio, -ónis). Acțiunea de a mortifica. – Și -áție și -áre.

mortificare (rar) s. f., g.-d. art. mortificării; pl. mortificări

mortificare (rar) s. f., g.-d. art. mortificării; pl. mortificări

mortificare s. f., g.-d. art. mortificării; pl. mortificări

mortifica (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. mortific, 2 sg. mortifici, 3 mortifică; conj. prez. 1 sg. să mortific, 3 să mortifice

mortifica (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortifică

mortifica vb., ind. prez. 1 sg. mortific, 3 sg. și pl. mortifică

MORTIFICARE s. v. cangrenare, necrozare, putrezire.

MORTIFICA vb. v. cangrena, înjosi, necroza, putrezi, umili.

mortifica vb. v. ÎNJOSI. UMILI.

MORTIFICÁRE s. f. (în dicționarele din trecut) adj. Acțiunea de a m o r t i f i ca: chinuire, torturare, (rar) mortificație, Cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM, DDRF, ALWXI, W. – Pl.: mortificări. – V. mortifica.

MORTIFICA vb. I. T r a n z. A supune la chinuri fizice sau morale; a tortura. Curuții în contra jur&mîntului pus nu deteră nemților drumul. . . și îi mortificară neîncetat, BARIȚIU, P. A. I, 239. Cugetarea că ce va face soțîia cu atîția copii pe lîngă sine. . . mă mortifica mai adeseori. SBIERA, F. S. 359. ◊ (Cu sens atenuat) Un regime vegetale înadins comendat pentru a slăbi puterile, a mortifica corpul. I. IONESCU, M. 203. ♦ F i g. A batjocori, a umili. Susceptibilitatea prințului meu fu aici crunt mortificată printr-o împrejurare foarte ridicolă. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 202. Pentru ca morbosul mitropolit să fie mortificat și mai amar, se mai sculară doi români. BARIȚIU, P. A. III, 105. – Prez. ind.: mortific. – Din fr. mortifier.