morniță sf [At: TDRG / Pl: ~țe / E: nct] 1 (Mol; Buc) Specie de țânțar foarte mic. Si: mornițar (Ceratopagon publicarius). 2 (Îe) A pica (pe cineva) ca ~ța A sâcâi, a plictisi pe cineva cu prezența sau cu vorba.

morniță s.f. (reg.) specie de țânțar foarte mic.

MORNIȚĂ s. f. (Mold., Bucov.) Specie de țînțar foarte mic; (regional) mornițar (Ceratopagon publicarius). Cf. TDRG, MARIAN, INS. 312. Cînd are să fie vara ploaie, umblă mornițele. . . seara cu droaia. MARIAN, S. R. I, 118. Mornițele pișcă. PAMFILE, VĂZD. 101. ◊ E x p r. A pica pe cineva ca mornița = a sîcîi pe cineva, a-l plictisi cu prezența sau cu vorba. Cf. MARIAN, INS. 313. – Pl.: mornite. – Etimologia necunoscută.