căutare avansată
13 definiții pentru „morfologie”   declinări

MORFOLOGÍE s. f. 1. Știință care studiază forma și structura organismelor plantelor și animalelor la nivel macroscopic sau microscopic. 2. Parte a structurii gramaticale constituită din totalitatea regulilor privitoare la formarea cuvintelor, la structura lor internă și la modificările lor formale în diferitele lor folosiri; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MORFOLOGÍE s. f. 1. Complex de discipline biologice care studiază forma exterioară și structura internă a organismelor plantelor și animalelor. 2. Parte a structurii gramaticale constituită din totalitatea regulilor de modificare a formei cuvintelor în diferitele lor întrebuințări; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

morfologíe s. f., art. morfología, g.-d. morfologíi, art. morfologíei
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MORFOLOGÍE s. (GRAM.) (înv.) etimologie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORFOLOGÍE f. 1) Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul formei și structurii organismelor vii, cu legile apariției și dezvoltării lor. 2) Parte a gramaticii care se ocupă cu studiul regulilor de modificare a formei cuvintelor. /<fr. morphologie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORFOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază forma organismelor vegetale și animale. ◊ Morfologia artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de artă; morfologie terestră = geomorfologie. 2. Parte a gramaticii care studiază părțile de vorbire și flexiunea lor. [Gen. -iei. / < fr. morphologie, cf. gr. morphe – formă, logos – studiu].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MORFOLOGÍE s. f. 1. știință care studiază forma și structura organismelor animale și vegetale. ♦ ~ a artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de artă; ~ terestră = geomorfologie; ~ a solului = ramură a științei solului care studiază constituția profilurilor de sol. 2. parte a structurii gramaticale a unei limbi cuprinzând regulile de modificare a formei cuvintelor; parte a gramaticii care studiază aceste reguli. 3. formă, structură; aspect general. (< fr. morphologie)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MORFOLOGÍE s. f. 1. Parte a biologiei care studiază forma exterioară și structura internă a organismelor plantelor și animalelor. Uredinalele... pun o serie de probleme interesante de morfologie, fiziologie și biologie. SĂVULESCU, M. U. I 11. 2. Parte a gramaticii care se ocupă cu studiul părților vorbirii și al flexiunii lor. între ortografie și morfologie există o legătură strînsă. IORDAN, L. R. 227.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

morfologíe s. f., art. morfología, g.-d. morfologíi, art. morfologíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

morfologie f. 1. Gram. studiul părților de cuvânt; 2. studiul formei exterioare a ființelor vii: morfologie vegetală.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*morfologíe f. (vgr. morphé, formă, și -logie. V. a-morf). Șt. nat. Știința formelor materiiĭ: morfologie animală, vegetală, minerală. Gram. Știința formelor cuvintelor și a transformărilor lor istorice.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MORFOLOGÍE s. f. (< fr. morphologie, cf. gr. morphe „formă” + logos „studiu”): parte a structurii gramaticale a unei limbi, care organizează cuvintele în clase lexico-gramaticale cu trăsături distincte (părți de vorbire) și care le studiază formele, sensurile și funcțiile, precum și regulile de modificare a formelor acestora. ◊ ~ descriptívă (sincrónică): m. care descrie structura morfologică a unei limbi într-un moment dat al dezvoltării ei. ◊ ~ istórică (diacrónică): m. care studiază evoluția structurii morfologice a unei limbi și perspectivele de dezvoltare a acesteia. ◊ ~ comparatívă: m. care studiază paralel evoluția structurii morfologice a două sau mai multe limbi (mai ales înrudite). ◊ ~ structuralístă: m. care studiază structura morfologică a unei limbi din perspectiva diferențelor și a opozițiilor care-i caracterizează componentele la un moment dat, structură concepută ca sistem, în care componentele se condiționează reciproc (v. și gramátică).
Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

morfologia cristalelor, → habitus.
Sursa: Petro-Sedim | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink