MORÁLĂ, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică. ♦ Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. – Din lat. moralis, fr. morale.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de thiess | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁLĂ ~e f. 1) Formă a conștiinței sociale care reflectă și fixează idei, concepții, convingeri privind comportarea individului în societate. 2) Disciplină care se ocupă cu studiul acestei forme a conștiinței sociale. 3) Observație cu caracter moralizator. 4) Concluzie moralizatoare dedusă dintr-un eveniment sau dintr-o operă literară. [G.-D. moralei] /<lat. moralis, fr. morale
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁLĂ s.f. 1. Formă a conștiinței sociale care cuprinde anumite idei, concepții, convingeri privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. 2. (Fam.) Mustrare, dojană. 3. Parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare desprinsă dintr-o scriere literară. [Cf. fr. morale, lat. moralis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁLĂ s. f. 1. ansamblul ideilor, concepțiilor, convingerilor privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. 2. etică. 3. parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare dintr-o scriere literară. 4. (fam.) mustrare, dojană. (< fr. morale)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁLĂ s. 1. etică. (~ unei societăți date.) 2. învățătură, pildă, (rar) moralitate, (înv.) matimă. (~ unei fabule.) 3. v. ceartă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

morálă s. f., g.-d. art. morálei; pl. morále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL, -Ă, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de morală; referitor la morală. 2) Care conține o morală. 3) Care ține de lumea interioară a omului; referitor la spiritul omului. 4) Care corespunde moralei; în conformitate cu morală. /<lat. moralis, ~e, fr. moral
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o învățătură, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultăților psihice, spirituale. ♦ Stare de spirit, dispoziție sufletească. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL, -Ă I. adj. 1. conform principiilor moralei. ◊ din care se trage o învățătură, didactic. 2. referitor la psihic, spirit sau intelect, intelectual, spiritual. II. s. n. 1. ansamblul facultăților psihice, spirituale. 2. stare de spirit. ◊ curaj. (< lat. moralis, fr. moral)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. v. moralizator. 3. v. spiritual.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Moral ≠ amoral, imoral, nemoral
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

morál (morálă), adj. – Etic. Fr. moral. – Der. morală, s. f. (etică; dojană), din fr. morale; moralicesc, adj. (moral), înv., sec. XVIII; moralicește, adv. (moralmente); moralitate, s. f., din fr. moralité; moraliza, vb., din fr. moraliser; moralizator, adj., din fr. moralisateur; moralmente, adv., din fr. moralement; moralist, s. m., din fr. moraliste.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

morál adj. m., pl. moráli; f. sg. morálă, pl. morále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

morálă, morale s. f. 1. Disciplină teologică, filozofică și umanistică în general, care conține idei, concepții sau convingeri privind normele de comportare a oamenilor între ei și față de societate. ◊ Morala creștină = totalitatea principiilor și regulilor izvorâte din învățătura lui Iisus Hristos și stabilite de Biserică, după care trebuie să se comporte creștinul față de Dumnezeu, față de sine, față de aproapele său și față de societate, având ca scop mântuirea prin săvârșirea binelui și ferirea de rău. 2. (Fam.) Dojană, mustrare. 3. Parte a unei fabule care conține o învățătură. – Din fr. morale, lat. moralis.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink