14 definiții pentru moral (adj.), moral (s.n.)   declinări

MORÁL, -Ă, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

morál1 adj. m., pl. moráli; f. morálă, pl. morále
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

morál2 s. n., pl. moráluri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. v. moralizator. 3. v. spiritual.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Moral ≠ amoral, imoral, nemoral
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de morală; referitor la morală. 2) Care conține o morală. 3) Care ține de lumea interioară a omului; referitor la spiritul omului. 4) Care corespunde moralei; în conformitate cu morală. /<lat. moralis, ~e, fr. moral
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL2 n. 1) Ansamblu de calități psihice și spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispoziție sufletească; tărie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o învățătură, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultăților psihice, spirituale. ♦ Stare de spirit, dispoziție sufletească. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MORÁL, -Ă I. adj. 1. conform principiilor moralei. ◊ din care se trage o învățătură, didactic. 2. referitor la psihic, spirit sau intelect, intelectual, spiritual. II. s. n. 1. ansamblul facultăților psihice, spirituale. 2. stare de spirit. ◊ curaj. (< lat. moralis, fr. moral)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

morál adj. m., pl. moráli; f. sg. morálă, pl. morále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

morál s. n., pl. moráluri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

morál (morálă), adj. – Etic. Fr. moral.Der. morală, s. f. (etică; dojană), din fr. morale; moralicesc, adj. (moral), înv., sec. XVIII; moralicește, adv. (moralmente); moralitate, s. f., din fr. moralité; moraliza, vb., din fr. moraliser; moralizator, adj., din fr. moralisateur; moralmente, adv., din fr. moralement; moralist, s. m., din fr. moraliste.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

moral a. 1. privitor la moravuri: teologie morală; 2. care are purtări bune: om foarte moral; 3. ce conține o bună morală: carte morală; 4. care se rapoartă la inteligență, în opozițiune cu fizic: facultățile morale; simț moral, cunoștința binelui și a răului. ║ n. totalitatea facultăților morale: a ridica moralul unui bolnav.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*morál, -ă adj. (lat. moralis, d. mos, moris, obiceĭ). Relativ la obiceĭurĭ: reflexiunĭ morale. Care practică morala, care are obiceĭurĭ pure: om moral. Conform bunelor obiceĭurĭ: carte morală. Intelectual, spiritual (în opoz. cu fizic, material): facultățile morale. Certitudine morală, acea care e bazată pe probalitățĭ. Simțu moral, cunoștința bineluĭ și răuluĭ. S. f. Linie de purtare, mod de a aprecia binele: morala demagoguluĭ e că nu e păcat să răscolĭ satele ca să viĭ la putere. Etica, știința care te învață să facĭ bine și să evițĭ rău. Carte care cuprinde această știință: morala luĭ Malebranche. Ocară, mustrare și (iron.) bătaĭe: a primi o morală, a trage cuĭva o morală (V. zacuscă), Învățămînt, concluziune morală pe care un scriitor o trage din opera luĭ: morala fabuleĭ cu lupu și mĭelu e că voința celuĭ maĭ tare e legea morală. A face cuĭva morală, a-l mustra, a-ĭ arăta cum trebuĭe să se poarte. S. n., pl. urĭ saŭ și e. Totalitatea facultăților morale. Curaj, însuflețire: morala armateĭ franceze supt [!] Napoleon I era extraordinar de înălțat. Adv. În mod moral, moralmente.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink