MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOTÓN ~ă (~i, ~e) 1) (despre sunete, melodii) Care păstrează mereu același ton; caracterizat prin același ton. 2) Care se caracterizează prin lipsă de variație; fără variații. /<fr. monotone
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOTÓN, -Ă adj. 1. (Despre sunete, melodii; adesea adv.) Care păstrează mereu același ton, lipsit de variere în intonație. ♦ (Fig.) Uniform, fără variație; plictisitor. 2. (Mat.; despre șiruri de numere sau despre funcții) Care este fie crescător, fie descrescător. [< fr. monotone, cf. lat. monotonus, gr. monotonos < monos – unic, tonos – ton].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOTÓN, -Ă adj. 1. (despre sunete, melodii etc.; și adv.) care păstrează mereu același ton, lipsit de varietate în intonație. 2. (fig.) uniform; monocord, plictisitor. 3. (mat.; despre funcții sau șiruri de numere) care este sau crescător sau descrescător. (< fr. monotone)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOTÓN adj. 1. anost, banal, placid, plictisitor, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 2. v. inexpresiv.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

monotón adj. m., pl. monotóni; f. sg. monotónă, pl. monotóne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink