MONOSEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Caracter al cuvintelor monosemantice; monosemie. – Din fr. monosémantisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOSEMANTÍSM s.n. (Lingv.) Proprietatea a ceea ce este monosemantic; monosemie. [Cf. fr. monosémantisme].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOSEMANTÍSM s. n. proprietate a unui cuvânt de a fi monosemantic; monosemie. (< fr. monosémantisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOSEMANTÍSM s. v. unisemantism.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

monosemantísm s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink