9 definiții pentru «monopol»   declinări

MONOPÓL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Întreprindere mare sau uniune de întreprinderi care concentrează în mâna lor producția și desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor prețuri mari și al obținerii unor profituri ridicate. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

monopól s. n., pl. monopóluri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOPÓL ~uri n. 1) Drept exclusiv; privilegiu special. 2) Mare întreprindere sau asociație de întreprinderi care concentrează producția și desfacerea produselor industriale cu scopul stabilirii unor prețuri mari și al obținerii unor profituri ridicate. /<germ. Monopol, fr. monopole
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOPÓL s.n. 1. Drept exclusiv asupra unor valori, asupra unor bunuri, asupra efectuării unor operații etc. 2. Întreprinderi foarte mari sau uniuni de întreprinderi care concentrează în mâinile lor o parte atât de importantă a producției, încât aceasta permite limitarea concurenței și stabilirea la mărfuri a unor prețuri ridicate, de monopol (1), ceea ce asigură obținerea de profituri foarte ridicate. 3. (Fig.) Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. [Pl. -uri. / < fr. monopole < gr. monos – unic, polein – a vinde].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOPÓL s. n. 1. drept exclusiv asupra unor valori, bunuri, asupra efectuării unor operații etc. 2. asociație de mari întreprinderi capitaliste care concentrează o parte importantă a producției și a desfacerii unui anumit fel de produse. 3. (fig.) drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. (< germ. Monopol, fr. monopole)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

monopól s. n., pl. monopóluri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

monopol n. 1. dreptul de a vinde singur o marfă, de a exercita singur o industrie: în România Statul are monopolul tutunurilor, sărei, spirtoaselor etc.; 2. fig. drept ce-și arogă cineva; 3. loc ocupat excluziv de un mic număr.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*monopól n., pl. urĭ (vgr. monopólion, d. mónos, singur, și poléo, vînd). Privilegiu de a vinde singur, neavînd nimenea altu dreptu de a maĭ vinde: statu are monopolu tutunuluĭ și altor articule. Fig. Iron. Drept pe care ți-l arogĭ: acesta are monopolu deșteptăcĭuniĭ. V. apalt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

monopól s.m. în sint. monopol magnetic ◊ „A fost descoperit «monopolul» magnetic? Un grup de savanți americani a reușit, se pare, să observe pentru prima oară particula – cunoscută sub numele de monopol magnetic – care s-ar afla la baza fenomenului magnetismului și a cărei existență n-a fost încă dovedită [...]” Sc. 16 VIII 75 p. 6. ◊ „Nu demult, presa din întreaga lume anunța descoperirea de către cercetătorii din Berkeley (S.U.A.) a mono-polului magnetic, «cărămidă» elementară a magnetismului – asemeni electronului pentru electricitate.” Cont. 7 XI 75 p. 5 (din <M>mono + pol, probabil după model engl.; DEX, DN3 – alt sens)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink