MONERĂ, monere, s. f. (Biol.) Protozoar ipotetic, fără nucleu, care ar face trecerea de la materia fără viață la cea vie. – Din fr. monère.

moneră sf [At: CONTEMPORANUL, VI, 19 / Pl: ~re / E: fr monère, ger Moner] Ființe ipotetice imaginate de biologul Haeckel, constituite dintr-o singură celulă lipsită de nucleu, care ar reprezenta forma de trecere de la materia lipsită de viață la materia organică.

MONERĂ, monere, s. f. (Biol.) Protozoar ipotetic, fără nucleu, care ar face trecerea de la materia nevie la cea vie. – Din fr. monère.

MONERĂ s.f. Protozoar ipotetic lipsit de membrană și nucleu, care ar face trecerea de la materia lipsită de viață la materia organică. [< fr. monère, cf. gr. moneres – izolat].

MONERĂ s. f. protozoar ipotetic fără nucleu, care ar face trecerea de la materia lipsită de viață la cea organică. (< fr. monère)

*monéră f., pl. e (fr. monère, d. vgr. monéres, singur, izolat, d. mónos, singur). Vietate care reprezentă forma cea maĭ simplă între vegetale și animale.

moneră s. f., g.-d. art. monerei; pl. monere

moneră s. f., g.-d. art. monerei; pl. monere

moneră s. f., g.-d. art. monerei; pl. monere

MONÉRĂ s. f. Nume dat de biologul Haeckel unor ființe ipotetice, constituite dintr-o singură celulă lipsită de nucleu, care ar reprezenta forma de trecere de la materia lipsită de viață la materia organică. La ce ne-am naște? La ce-am muri? Neîntrerupți urmași ai celor dintîi monere. CONTEMPORANUL, VI₁, 19, cf. BARCIANU, ALEXI, W., DER. – Pl.: monere. – Din fr. monère, germ. Moner.