moleșit, ~ă a [At: BARCIANU / V: (reg) ~loș~ / Pl: ~iți, ~e / E: moleși] 1 Cuprins de moleșeală (1), de slăbiciune. 2 Lipsit de vlagă, de puteri. 3 (D. manifestări ale oamenilor) Care trădează moleșeală (1), lene, slăbiciune. 4 (Reg; d. foc) Care arde slab, care mocnește. 5 (Reg; îf moloșit) Muiat. 6 (Reg; d. ouă, îf moloșit) Care a fost ouat fără coajă.

MOLEȘIT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Fără vlagă, fără putere, slăbit; molatic, leneș. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei. CARAGIALE, O. II 272. ◊ (Poetic) Sub ploaia de aur a soarelui de vară natura întreagă dormea moleșită. BART, E. 19.

MOLEȘIT, -Ă, moleșiți, -te adj. Fără vlagă; slăbit; molatic, leneș. – V. moleși.

moleșit a. lipsit de vigoare, de energie.

moleșít, -ă adj. Lipsit de vigoare, de energie, ramolit. – Și moloșit. V. bleg.

molăci v vz moleși

molăcit, ~ă a vz moleșit

moleși vtr [At: HELIADE, O. I, 449 / V: (îvr) ~loși, (cscj) ~loșa, ~lișa, (reg) ~lăci v / Pzi: ~șesc / E: cf moale¹] 1-2 (A pierde sau) a face să piardă din puteri, din vlagă Si: a se muia, a se vlăgui. 3-4 (A face să fie cuprins sau) a fi cuprins de toropeală. 5-6 (îvr; îf moloșa, moloși) (A face să devină sau) a deveni moale¹ Si: a se muia.

molișa v vz moleși

moloșa v vz moleși

moloși v vz moleși

moloșit, ~ă a vz moleșit

MOLEȘI, moleșesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de toropeală, de slăbiciune, a pierde din puteri; a-și pierde vlaga, a slăbi, a se muia. Tînărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. CARAGIALE, O. I 371. ◊ Tranz. Ca un abur greu și înfierbîntat [căldura] îi îneca răsuflarea și-i moleșea trupul, fără să-l adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.

MOLEȘI, moleșesc vb. IV. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face să fie cuprins de toropeală; a-și pierde sau a face sa-și piardă vlaga; a se muia, a slăbi. – Din moale.

A MOLEȘI ~esc tranz. A face să se moleșească. /cf. moale

A SE MOLEȘI mă ~esc intranz. A pierde vigoarea, căzând într-o stare de somnolență; a fi cuprins de moleșeală; a se înmuia. /cf. moale

moleșì v. 1. a (se) face moale; 2. fig. a efeminà, a ramoli.

moleșésc v. tr. (d. moale). Fac moale: a moleși cînepa. Fig. Răpesc energia, ramolesc: beția-l moleșește pe om. V. refl. Perd energia, mă ramolesc: s’a moleșit de beție. – Și moloșesc și moloșez.

moloșésc și -éz, V. moleșesc.

moleși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, 3 sg. moleșește, imperf. 1 moleșeam; conj. prez. 1 sg. să moleșesc, 3 să moleșească

moleși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, imperf. 3 sg. moleșea; conj. prez. 3 să moleșească

moleși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, imperf. 3 sg. moleșea; conj. prez. 3 sg. și pl. moleșească

moleși (conj. moleșească)

moleșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

MOLEȘIT adj. 1. muiat, vlăguit, (fig.) fleșcăit. (Un om ~ de efort.) 2. v. toropit.

MOLEȘIT adj. 1. muiat, vlăguit. 2. toropit.

MOLEȘI vb. 1. v. blegi. 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. v. toropi.

MOLEȘI vb. 1. a se blegi, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (S-a ~ de tot din cauza febrei.) 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. a toropi. (Canicula îl ~.)

A se moleși ≠ a se împuternici, a se întări, a se învoinici

MOLEȘÍT, -Ă adj. 1. Cuprins de moleșeală (1), de slăbiciune, lipsit de vlagă, de puteri; toropit. Cf. BARCIANU. Stătea moleșit. SLAVICI, N. I, 236. Elena se uita la el, cu mînile moleșite și cu capul pe o parte. D. ZAMFIRESCU, R. 61, cf. ALEXI, W. Ne mișcăm moleșiți, tăcuți. BRĂESCU, A. 225, cf. SCRIBAN, D., LEXIC REG. 55. (În context figurat) Sub ploaia de aur a soarelui de vară natura întreagă dormea moleșită. BART, E. 19. (F i g.) Un popor avut poate să aibă un fisc lipsit, din cauza unei percepțiuni moleșite și rău organizate. HASDEU, I. V. 46. ◊ (Prin lărgirea sensului, despre plante) Unde de fierbințeală vibrau . . . peste bălăriile moleșite, peste trandafirii spînzurați pe zaplaz. GALACTION, O. 42. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care trădează moleșeală (1), lene, slăbiciune. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei. CARAGIALE, M. 325. ♦ (Regional, despre foc) Care arde slab, care mocnește (Grădiștea-Rîmnicu Vîlcea). ALR II/I h 282/812. 2. (Regional, în forma moloșit) Muiat, devenit moale¹ (Livezile-Turnu Severin). LEXIC REG. 55. 3. (Regional, despre ouă, în forma moloșit) Care a fost ouat fără coajă (Peștișani-Tîrgu Jiu). ALR II 5 712/836. Ou moale, moloșit. ib. – Pl.: moleșiți, -te. – Și: (regional) moloșit, -ă, molăcít, -ă (ȘEZ. XXIII, 109) adj. – V. moleși.

MOLEȘÍ vb. IV. R e f l. 1. A pierde din puteri, din vlagă, a se muia (6); a fi cuprins de toropeală, de slăbiciune, de sfîrșeală. Simț că genunchii de tot mi se moleșesc. HELIADE, O. I, 449, cf. POLIZU. Tînărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. CARAGIALE, O. I, 223, cf. ALEXI, W. [Sitarul] se moleșește, pîlpîirea aripilor contenește și moare întinzîndu-se ca pentru o odihnă lungă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 210. Picioarele i se tăiară în genunchi și tot corpul i se moleși de o toropeală grea, apăsătoare. REBREANU, NUV. 230. Slujnica să moleșește și adoarme ca moartă. MERA, L. B. 23, cf. MAT. FOLK. 645. ◊ T r a n z. f a c t. Mulțumirea ei adîncă o slăbea, o moleșea, o făcea să tremure. DELAVRANCEA, T. 223. Căldura. . . îi îneca răsuflarea și-i moleșea trupul fără să-l adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I, 101. El ca șarpele se făcea, In cap se suia, Inima i-o coleșea, Corpul i-l moleșea. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 97. ♦ I n t r a n z. F i g. A nu moleși în buna stare de care se bucură. ap. IORDAN, L. R. A. 343. 2. (Învechit și regional, în formele moloșa, moloși) A deveni moale ¹ (I 1); a se muia (3). Stă inul sau cînepă răvilate două sau trei zile, ca să se mai moloșeză. I. IONESCU, c. 156/9, cf. LEXIC REG. 55. ◊ R e f l. p a s. Fig. Cu blîndețele ca bumbacul se moloșează și se îmblînzescu inimile domnilor. N. COSTIN, LET. II, 92/27. – Prez. ind.: moleșesc. – Și: (învechit și regional) moloși (SCRIBAN, D., LEXIC REG. 55) vb. IV, moloșá, molișá (JAHRESBER. XIX-XX, 164) vb. I, (regional) molăci (DENSUSIANU, Ț. H. 325) vb. IV. – Cf. m o a l e¹.