mogorogea sm [At: ȘEZ. III, 71 / V: mogoroge, ~roagea / E: mogorogi] (Reg) 1 Om care abia vorbește și care nu pronunță bine cuvintele Si: (reg) mogorogilă. 2 Om tăcut, dar care nutrește în mod ascuns sentimente de ură, de răzbunare Și: (reg) moglan (2).

mogori v vz mogorogi

mogoroagea sm vz mogorogea

mogoroci v vz mogorogi

mogoroge sm vz mogorogea

mogorogi [At: LM / V: ~oci, ~osi, mogori / Pzi: ~gesc / E: nct] (Reg) 1 vi A vorbi încet, alene Si: a îngâna. 2 vi A vorbi nedeslușit Si: a bâigui, a îngâima. 3 vi A vorbi nemulțumit, printre dinți Si: a bombăni, a bodogăni. 4 vi (D. copii) A gânguri. 5 vt A ocărî. 6 vt A mustra.

mogorosi v vz mogorogi

MOGOROGI, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A vorbi nedeslușit (spre a-și arăta nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi, a murmura. ♦ Tranz. A certa (pe cineva) bombănind mereu, a cicăli. Ce spui, cîrpaciule... și tu mă mogorogești? CREANGĂ, A. 106.

A MOGOROGI ~esc 1. intranz. pop. A vorbi încet și nedeslușit (exprimându-și în felul acesta supărarea sau nemulțumirea); a bodogăni; a bombăni; a boscorodi. 2. tranz. fam. (persoane) A nu lăsa în pace; a reproșa mereu diferite lucruri; a cicăli. /Orig. nec.

mogorogì v. Mold. 1. a vorbi încet, alene; 2. a fi îmbufnat, a arăta mutre cuiva: ce, și tu mă mogorogești? CR.; 3. Tr. a mormăi. [Origină necunoscută].

mogorogésc v. tr. și intr. (ung. megmorogni, a mormăi, a ocărî. Cp. și cu ung. mogor, posomorît. V. morocănesc). Nord. Morocănesc, mustru, fac observațiunĭ.

mogorogi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogesc, 3 sg. mogorogește, imperf. 1 mogorogeam; conj. prez. 1 sg. să mogorogesc, 3 să mogorogească

mogorogi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogesc, imperf. 3 sg. mogorogea; conj. prez. 3 să mogorogească

mogorogi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogesc, imperf. 3 sg. mogorogea; conj. prez. 3 sg. și pl. mogorogească

MOGOROGI vb. v. admonesta, bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăni, bolborosi, bombăni, boscorodi, certa, dăscăli, dojeni, gângăvi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, moraliza, mormăi, murmura, mustra.

mogorogi vb. v. ADMONESTA. BĂLMĂJI. BÎIGUI. BÎRÎI. BODOGĂNI. BOLBOROSI. BOMBĂNI. BOSCORODI. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. GÎNGĂVI. ÎNDRUGA. ÎNGĂIMA. ÎNGÎNA. MÎRÎI. MOLFĂI. MORALIZA. MORMĂI. MURMURA. MUSTRA.

mogorogea s.m. (reg.) om care abia vorbește, pe care nu-l poți înțelege.

MOGORÓGEA s. m. (Regional) Om care abia vorbește, care nu pronunță bine, pe care nu-l poți înțelege; (regional) mogorogilă. Cf. ȘEZ. III 71, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, MAT. DIALECT, I, 81. ♦ Epitet dat unui om tăcut, dar care nutrește în mod ascuns sentimente de ură, de răzbunare etc. Cf. I. CR. V, 375. - Și: mogoróge (MAT. DIALECT, I, 81), s. m., mogoroágea (I. CR. V, 375) s. m. – De la mogorogi.

MOGOROGÎ vb. IV. (Regional) 1. I n t r a n z. A vorbi încet, alene, a murmura (2), a îngîna (LB, BARCIANU, ȘEZ. III, 71, XX, 138, PAȘCA, GL.) ; a vorbi nedeslușit, a se exprima neclar, a bîigui, a îngăima (BUGNARIU, N., A V 2, 15, 20, 31, VI 4, 26); a vorbi (nemulțumit) printre dinți, a bombăni, a mormăi¹ (2), a bodogăni (CREANGĂ, GL., ALR II/I h 3). Crăioc ar mai vrea să cînte. Mogorocește ca pentru sine. . . Se oprește. T. POPOVICI, S. 337. Ce tăt mogorocești acolo, măi copile ? MAT. DIALECT, I, 81, cf. VICIU, GL., com. din FRATA-CLUJ. ♦ (Despre copii) A gînguri (Prundu Bîrgăului-Bistrița). ALR II/I h 151/219. 2. T r a n z. A ocărî, a mustra. Cf. CIHAC, II, 516. Ce spui, cîrpaciule, zise văru-meu, și tu mă mogorogești ? CREANGĂ, A. 106, cf. ARHIVA, XXIII, 189, ȘEZ. VIII, 159. – Prez. ind.: mogorogesc. - Și: mogorocí, mogorosí (LM, GHEȚIE, R. M.), mogori (ALEXI, W.) vb. IV. – Etimologia necunoscută.