MOȘNENESC, -EASCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

moșnenesc, ~ească a [At: IORGA, ap. DLR / Pl: ~ești / E: moșnean + -esc] 1-2 (Mun; în Evul Mediu) Care aparține moșnenilor (2-3). 3-4 (Mun; în Evul Mediu) Care se referă la moșneni (2-3). 5-6 (Mun; în Evul Mediu) De moșnean (2-3). 7 (Mol; în Evul Mediu Mol) Răzeșesc.

MOȘNENESC, -EASCĂ, moșnenești, adj. (În orânduirea feudală, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

MOȘNENESC, -EASCĂ, moșnenești, adj. (Rar) De moșneni, care aparține moșnenilor; răzeșesc. Puica era, de asemeni, neam moșnenesc din Padina buzoienilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 38.

MOȘNENESC ~ească (~ești) înv. Care este caracteristic pentru moșneni; de moșneni; răzeșesc. /moșnean + suf. ~esc

moșnenésc, V. moștenesc.

moșneni vt [At: PRAV. 110 / Pzi: ~nesc / E: moșnean] (Înv) A moșteni¹ (1).

moștenesc, ~ească a [At: PISCUPESCU, O. 26/8 / Pl: ~ești / E: moștean + -esc] (Înv) Răzeșesc.

1) moștenésc și moșnenésc, -eáscă adj. De moșnean, de răzeș: pămînt moșnenesc.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.

moșnenesc (rar) adj. m., f. moșnenească; pl. m. și f. moșnenești

moșnenesc (rar) adj. m., f. moșnenească; pl. m. și f. moșnenești

moșnenesc adj. m., f. moșnenească; pl. m. și f. moșnenești

MOȘNENESC adj. (IST.) răzeșesc, (înv.) moștenesc.

MOȘNENESC adj. răzeșesc, (înv.) moștenesc.

MOȘNENI vb. v. moșteni.

moșneni vb. v. MOȘTENI.

MOȘNENI vb. (Mold.). A moșteni. De nu să va botedza neștine ceriurile nu va moșneni. ȘT, 24. Cela ce așteaptă să moșnenească (m o ș t e n e a s c ă MUNT.) ocinele și avuțiia cuiva face prepus cum să fie otrăvit pre acea rudă a lui. PRAV. Etimologie: moșnean + suf. -i. Vezi și moșan, moșancă, moșnean, moșnenie. Cf. ocina, urici.

MOȘNENESC, -EÁSCĂ adj. (În orînduirea feudală, în Munt.) Care aparține moșnenilor, care se referă la moșneni, de moșnean; (în orînduirea feudală, în Mold.) răzeșesc, (învechit) moștenesc. Haleșul nu e nici moșnenesc, nici țărănesc. IORGA, ap. CADE. Mistuie bogățiile munților moșnenești. LUNGIANU, ap. CADE. Puica era, de asemeni, neam moșnenesc din Padina buzoienilor. G, M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 38. – Pl.: moșnenești. – Moșnean + suf. -esc.

MOȘNENÍ vb. IV. T r a n z. (Învechit) A moșteni¹ (1). Cela ce așteaptă să moșnenească (moștenească munt.) ocinele și avuțiia cuiva face prepus, cum să fie otrăvit pre acea rudă a lui. PRAV. 110, cf. 92, DDRF. – Prez. ind.: moșnenesc. V. moșnean.