moșmoli v vz moșmoni¹

MOȘMOLI, moșmolesc, vb. IV. Intranz. 1. A face mișcări încete și neprecise. Obicinuită a primi vizite în timpul acesta, ea nu era cîtuși de puțin mirată cînd auzi că cineva moșmolește la ușa ei. SLAVICI, N. II 270. 2. A lucra încet și fără spor, cu prea multă migală sau neîndemînatic; a se mocăi, a mocoși. Ce dracu moșmolești acolo, femeie? C. PETRESCU, Î. II 205. Pe cînd el moșmolea la nojița opincii din stînga, iată și căpitanul de jurnă. SLAVICI, N. II 233. – Variante: (regional) moșcondi (VLAHUȚĂ, O. AL. I 253), moșcoti (SLAVICI, O. I 66), mosmîndi, moșmoni vb. IV.

moșmolì (moșmândì) v. a migăi. [Cf. moșmoală].

MOȘMON, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

MOȘMONI, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmoli vb. IV] – Et. nec.

mojmon sm vz moșmon

moșmăi v vz moșmoni¹

moșmol sm vz moșmon

moșmon sm [At: POLIZU / V: mojm~, ~mol, mușmul / Pl: ~i / E: moșmoană¹] Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile Si: (rar) gorun, măceș, scoruș-nemțesc, (reg) misculariu, mișcul, mostochin (Mespilus germanica).

moșmoni¹ [At: SLAVICI, N. II, 233 / V: ~măi, ~oli / Pzi: ~nesc, 3 și (rar) moșmone / E: nct] 1-2 vir A face mișcări încete și greoaie. 3-4 vir A lucra neîndemânatic, fără spor Si: a se mocăi (1), a se mocoși. 5-6 vir A mânca încet și molfăind. 7-8 vti A face ceva cu gesturi mărunte, neprecise, pentru a-și ascunde scopul Si: a moșcondi. 9 vi A-și face de lucru. 10 vt (Rar) A învârti, a trece de colo-colo cu mișcări mărunte. 11 vi A umbla dibuind încoace și încolo după ceva. 12 vi (Spc; d. animale) A adulmeca.

moșmoni² vi [At: IZV IV, nr. 2, 6 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Olt) A mijloci.

mușmul sm vz moșmon

MOȘMON, moșmoni, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

MOȘMONI, moșmonesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmoli vb. IV] – Et. nec.

MOȘCONDI vb. IV v. moșmoli.

MOȘCOTI vb. IV v. moșmoli.

MOȘMÎNDI vb. IV v. moșmoli.

MOȘMON, moșmoni, s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile în formă de măr; crește prin păduri și tufișuri (Mespilus germanica). Vă spun că aceasta este o frunză de moșmon. CAMIL PETRESCU, O. 417.

MOȘMONI vb. IV v. moșmoli.

MOȘMON ~i m. Pom fructifer din familia rozaceelor cu flori mari, albe și cu fructe sferice, cu gust dulce-acrișor, învelite într-o coajă brună-roșiatică. /Din moșmoană

A SE MOȘMONI mă ~esc intranz. 1) A lucra încet fără spor; a se mocăi; a se mocoși; a migăli; a bichiri. 2) A se mișca încet și greoi. 3) fam. A căuta cu greu (pipăind cu mâinile prin întuneric); a bâjbâi; a dibui. /Orig. nec.

moșmândì v. V. moșmoli.

moșmol (moșmon) m. arbust din fam. rozaceelor cu florile mari albe (Mespilus germanica).

moșcondésc, moșcotésc, moșmîndésc, moșmonésc și -lésc v. intr. (imit. d. moș-moș, huĭetu mînilor cînd bîjbîĭe, ca și foș-foș, foșnesc; ung. bosogni, a fojgăi, a mișuna; ngr. musmunévo, adulmec, musunízo, trag aer pe nas: rus. nĭúhatĭ, a adulmeca, sîrb. njušiti, a mușlui. V. fojgăĭesc și mușluĭesc). Vest. Fam. Mocoșesc. – Și mișcodesc (VR. 1913, 7-8, 51), moșmăĭ saŭ -ĭesc și moșmoĭesc. În Trans. și moșogăĭesc și -oĭesc.

móșmăĭ și -ĭésc, -oĭésc, moșmîndésc, moșmolésc, V. moșcondesc.

moșmón și moșmoánă, V. mușmul.

moșmonésc, V. moșcondesc.

mușmúl m., pl. lĭ (d. mușumlă). Un pom ruzaceŭ care produce mușmule (méspilus germanica). – În Munt. moșmon. V. scoruș.

moșmon s. m., pl. moșmoni

moșmoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonesc, 3 sg. moșmonește, imperf. 1 moșmoneam; conj. prez. 1 sg. să moșmonesc, 3 să moșmonească

moșmon s. m., pl. moșmoni

moșmoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonesc, imperf. 3 sg. moșmonea; conj. prez. 3 să moșmonească

moșmon s. m., pl. moșmoni

moșmoni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonesc, imperf. 3 sg. moșmonea; conj. prez. 3 sg. și pl. moșmonească

moșmoli (moșmolesc, moșmolit), vb. – 1. A rasoli, a lucra de mîntuială. – 2. A mișuna, a furnica, a zumzăi. Creație expresivă, cf. cioșmoli, foșgăi etc. Numeroase var.: moșcoti, moșcondi, moșmondi, moșmîndi, moșmani, moșmoi, moșmăi, moșogăi etc. – Der. moșmoleală (var. moșmon(d)eală, moșcondeală), s. f. (forfotă, talmeș-balmeș); moșmîndău, s. m. (prostănac); moșmoane (var. moșmoande), s. f. pl. (harababură, galimatie). – Cf. miș-, mușlui.

moșmol (-li), s. m. – Plantă (Mespilus germanica). – Var. moșmon. Mr. mușmulă, megl. mușmul. Tc. mușmula (Tiktin; Lokotsch 1518; Berneker, II, 39), din mgr. μέσπιλον, cf. ngr. μούσμουλον, alb. mušmuljë, bg. mušmula, rus. mušmulá. – Der. moșmoală (var. moșmoană, moșmulă, mușmulă), s. f. (fructul moșmolului).

MOȘMON s. (BOT.; Mespilus germanica) (reg.) gorun, măceș, mișcul, mostoc, mostochin, scoruș-nemțesc.

MOȘMONI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce ~ atâta la acel lucru?)

MOȘMON s. (BOT.; Mespilus germanica) (reg.) gorun, măceș, mișcul, mostoc, mostochin, scoruș-nemțesc.

MOȘMONI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce ~ atîta la acel lucru?)

moșmol (moșmon), moșmoli (moșmoni), s.m. (reg.) arbust din familia rozaceelor cu flori mari albe și cu fructe comestibile (mușmule); scoruș.

moșmoní, moșmonesc, v.i. A lucra ceva migălos, fără spor, neîndemânatic. – Et. nec. (MDA).

MOȘMOLÍ vb. IV v. moșmoni¹.

MOSHMON s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari albe shi cu fructe comestibile; (rar) gorun, macesh (3), scorush-nemtzesc, (regional), mostochin, mishcul, misculariu (Mespilus germanica). Cf. POLIZU. Migdalii cu smochinii SHi scorushii cu moshmonii. ap. TDRG. Va spun k aceasta este o frunza de moshmon. CAMIL PETRESCU, O. I, 417, cf. SHEZ. XV, 88. – Pl.: moshmoni. – SHi: moshmól (PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W.), (regional) mojmón (H IX 121), mushmúl (ib. XIV 395) s. m. – De la moshmoana.

MOȘMONͲ vb. IV. I n t r a n z. „A mijloci”, IZV. IV, nr. 2, 6. – Prez. ind.: moșmonesc. – Etimologia necunoscută.

MOȘMON͹ vb. IV. I. I n t r a n z. și r e f l. A se mișca încet, greoi; a lucra neîndemînatic, fără spor, a se necăji să facă ceva, a se m ocăi (1), a se mocoși. Pe cînd el moșmolea la nojița opincii din stînga, iată și căpitanul dejurnă. SLAVICI, N. II, 233. Fie, mormăi podarul, moșmonindu-se să lege podul la streajăn. CONV. LIT. XLIV₁, 41. Haiti, acu îl întoarce îndărăt ! Că și ăla se moșmonea, se moșmonea. PREDA, M. 223. ◊ T r a n z. El moșmonea ceva furios la hamuri: le roseseră șoarecii. V. ROM. iulie 1958, 42. ♦ A mînca încet (și molfăind). Cf. PAMFILE, J. II, 155. 2. I n t r a n z. A face ceva cu gesturi mărunte, neprecise (pentru a-și ascunde scopul), a m o ș c o n d i; a-și face de lucru. Ori și cît a moșmolit Duțu mai nainte de a-și face rînd de odihnă, Stanca tot l-a zăpsit că el ascunde ceva la căpătîiul patului. SLAVICI, N. II, 245. ◊ T r a n z. Ce-mi moșmonești acolo, mă rog ? TEODOREANU, M. U. 198. Ce dracu moșmolești acolo, femeie ? C. PETRESCU, Î. II, 205. ♦ T r a n z. (Rar) A învîrti, a trece de colo-colo cu mișcări mărunte. „Merișoarele” dulci, pe care le moșmonea în poală de acasă pînă la tîrg. CONV. LIT. XLIV₂, 78. 3. I n t r a n z. A umbla (dibuind) încoace și încolo după ceva; s p e c. (despre animale) a adulmeca. Obicinuită a primi vizite în timpul acesta, ea nu era cîtuși de puțin mirată cînd auzi că cineva moșmolește la ușa ei. SLAVICI, N. II, 270. Prins în treabă, uncheș Runcu nu bagă de seamă că încă de mult Bălan vîrîse botul în paie moșmăind după grăunțe. SĂM. I, 109, cf. CR. III, 119. ◊ F i g. Lucirea păru că se șterge; apoi apăru în altă parte, dinspre Argeș, moșmonind. CONV. LIT. XLIII, 925. – Prez. ind.: moșmonesc, pers. 3 și (rar) moșmone (GALAN, Z. R. 204). – Și: moșmolí, moșmăí vb. IV. – Etimologia necunoscută.