moșcăi vt vz moșicăi

moșicăi vi [At: PĂCALĂ, M. R. 157 / V: moșcăi / Pzi: ~esc / E: ctm moși + mocâi] (Reg) 1 A lucra încet și fără spor. 2 A-și pierde vremea cu nimicuri.

mocoșésc v. tr. și intr. (cp. cu moacă și moșcondesc). Fam. Mă muncesc prea mult c’un lucru pînă să-l termin (mă bosîncesc, mă bosolesc, mă boțocănesc, mă bunghinesc): de un ceas tot mocoșeștĭ, și n’aĭ maĭ sfîrșit. V. refl. Nu te maĭ mocoși atîta c’o bĭată traducere! – În vest și mă mocăĭ și mă moșcăĭ. V. bălăbănesc.

moșcăĭésc (mă), V. mocoșesc.

MOȘCĂI vb. IV v. moșicăi.

MOȘICĂÍ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A lucra încet (și fără spor) sau a-și pierde vremea cu nimicuri. Moșicăia pe lîngă un foc de vreascuri. PĂCALĂ, M. T. 157, cf. 140, PAȘCA, GL. Toată ziua ai moșcăit în curte și n-ai făcut nimic. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ, cf. BUL. FIL. II, 289. – Prez. ind.: moșicăiesc. - Și: moșcăí vb.IV. – Contaminare între moși și mocăi.