moștenit, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: moșteni] 1 Care a rămas de la înaintași. 2 Dobândit prin moștenire (1). 3 Ereditar.

MOȘTENIT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Lăsat prin moștenire; rămas de la înaintași. Un suflet care l-ar înțelege, copilăros, întunecat încă de mici vanități moștenite, dar cald, pasionat de lumină. VLAHUȚĂ, O. AL. II 74.

moștenit a. rămas prin moștenire.

moștenít, -ă adj. Obținut pin moștenire. Congenital.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

moșteni² vi [At: ALR SN III, h 777/316 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A mocoși.

moșteni¹ [At: CORESI, EV. 403 / V: (îrg) muștini / Pzi: ~nesc / E: moștean] 1 vt A primi un bun pe cale de succesiune Si: (înv) a moșneni. 2 vt A dobândi prin testament. 3 vt (C. i. oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi. 4 vt A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 5 vtf (înv) A pune pe cineva în stăpânirea unui bun Si: a dărui. 6 vt (Îrg) A pune stăpânire pe ceva. 7 vt A obține. 8 vi (Reg) A fî originar din...

muștini v vz moșteni

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.

A MOȘTENI ~esc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean

moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, 3 sg. moștenește, imperf. 1 moșteneam; conj. prez. 1 sg. să moștenesc, 3 să moștenească

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 să moștenească

moșteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 sg. și pl. moștenească

MOȘTENIT, -Ă adj. (< moșteni < moștean + suf. -t): în sintagmele adjectiv moștenit, adverb moștenit, conjuncție moștenită, cuvânt moștenit, interjecție moștenită, numeral moștenit, parte de vorbire moștenită, prepoziție moștenită, pronume moștenit, substantiv moștenit și verb moștenit (v.).

MOȘTENI, com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe stg. râului Câlniștea; 1.798 loc. (2000). Expl. de petrol. Creșterea bovinelor.

MOȘTENIT adj. v. ereditar.

MOȘTENIT adj. congenital, ereditar, înnăscut. (Un defect ~.)

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENÍT, -Ă adj. Care este rămas de la înaintași; dobîndit prin moștenire; ereditar. Cf. DDRF, VLAHUȚĂ, D. 122. – Pl.: moșteniți, -te. – V. moșteni¹.

MOȘTENI² vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A mocoși (Sînnicolau Român-Oradea). ALR SN III h 777/316. Moșt'ineșt'i acoli pă un lucru. ib. – Prez. ind.: moștenesc. – Etimologia necunoscută.

MOȘTEN͹ vb. IV. 1. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) (Complementul indică un bun, p. e x t. un drept) A deveni proprietar, beneficiar, pe cale de succesiune; (învechit) a moșneni. Mulți adună și de multe ori nici feciorii lor nu moștenesc. CORESI, EV. 403. Cela ce va vrea să dobîndească și să moșnenească (moștenească MUNT.) avuțiia nescui după moarte. PRAV. 53, cf. 93. Monastirea nu moștenea decît datorii (a. 1855). URICARIUL, IV, 440/13. Boierii. . . nu formau o clasă nobiliară ca în Europa, n-aveau . . . dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, M. V. 10, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Cine moștenește, plătește. ZANNE, P. V, 436. A moșteni crîșma, se spune despre un om bețiv. Cf. CHEST. VIII 111/9. ◊ F i g. Aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba. ALECSANDRI, S. 50. În lupta pentru progres social și independență națională, comuniștii români au moștenit tradițiile lăsate in popor de lupta lui Doja și Horia, a lui Tudor Vladimirescu și Nicolaie Bălcescu. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 140. ♦ (Complementul indică oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva (la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi). (F i g.) Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4. ♦ P. e x t. (Complementul indică o însușire, o caracteristică etc.) A deține pe cale ereditară (de la cineva). Moștenind lîngă acestea și bubele lui Gheizi (a. 1818). URICARIUL, XV, 252. Firea lui aprigă și nedomolită, Pușkin o moștenea în parte de la mama sa. SADOVEANU, E. 209. 2. T r a n z. f a c t. (Învechit; complementul indică oameni) A pune în stăpînirea unui bun, a face să fie proprietar al unui bun; (învechit) a dărui. D[o]mnul îl moșteni pre el. BIBLIA (1688), 224²/14, cf. 371/19. ♦ T r a n z. A lua în stăpînire, a pune stăpînire pe ceva. Cercă să moștenească crăia. VĂCĂRESCUL, IST. 261. Din toată lumea romană nemărginită mulțime de oameni au dus acolo ca satele și orașele să le moștenească. MAIOR, IST. 11/4, cf. 182/8. Omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane ce-n urmă s-au ivit, întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul. ALEXANDRESCU, O. I, 269. ♦ T r a n z. A obține, a dobîndi. Ce voiu face ca să moștinescu viiața veacilor ? N. TEST. (1648), 54^v/2, cf. 33^v/26. Pentru cei ce vor să moștenească mîntuire. DOSOFTEI, ap. TDRG. Fericit, măreț acela care sub un falnic soare, Pentru patria sa moare, Nemurire moștenind, ALECSANDRI, P. II, 8. Unii ca aceștia au să moștenească împărăția ceriurilor. CREANGĂ, P. 298, cf. 186. 3. I n t r a n z. (Regional) A fi originar, băștinaș (din. . . ) (Osica de Jos-Caracal). ALR I 444/878. A moștenit aicea. ib. – Prez. ind.: moștenesc. – Și: (învechit și regional) muștiní vb. IV. ALR II/I MN 90, 2 716/463, 646, 705, 769, 958. – V. moștean.