MITOLOGIE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, semnificația și simbolurile vehiculate de ele. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

mitologie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~ghie / Pl: ~ii / E: fr mythologie, ngr μυθολογία, ger Mythologie] 1 Totalitate a miturilor (2) unui popor, ale unei civilizații, ale unei religii. 2 (Spc) Totalitate a miturilor (2) antichității greco-romane. 3 (Prc; înv) Mit (2). 4 Disciplină care se ocupă cu explicarea, compararea și clasificarea miturilor (2), cu originea lor etc.

MITOLOGIE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care se ocupă cu explicarea, compararea și clasificarea miturilor, cu originea și evoluția lor etc. – Din fr. mythologie, lat. mythologia.

MITOLOGIE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor unui popor. Frumusețea lor se ivește uneori, tot atît de pe neașteptate și desăvîrșit ca în legendele de țărm mediteranean ale mitologiei. BOGZA, C. O. 283. Această cetate este vestită în mitologie, în tradițiile religioase și în istorie. BOLINTINEANU, O. 291. – Variantă: mitologhie s. f.

MITOLOGIE s.f. Totalitatea miturilor unei religii sau ale unui popor. ♦ Știință care cercetează originea și evoluția miturilor. [Gen. -iei, var. mitologhie s.f. / cf. fr. mythologie, it. mitologia, gr. mythologia < mythos – mit, logos – studiu].

MITOLOGIE s. f. 1. totalitatea miturilor, a legendelor care aparțin unei civilizații. 2. studiu științific al miturilor, al originii și semnificației lor. 3. ansamblu de credințe, de idei care se referă la aceeași națiune și care se impun membrilor unei colectivități. (< fr. mythologie, lat. mythologia)

MITOLOGIE f. 1) Ansamblu de legende care aparțin unei civilizații, unui popor, unei religii etc. 2) Ramură a științei care se ocupă cu studiul miturilor. /<fr. mythologie, lat. mythologia

mitologie f. 1. istorie fabuloasă a divinităților antichității păgâne; 2. cunoașterea păgânismului și a misterelor sale.

Mitologie f. Principalele divinități greco-romane: Zeus (Jupiter), Hera (Junona), Athena (Minerva), Phoebus (Apollon), Artemis (Diana), Hermes (Mercuriu), Hephestos (Vulcan), Hestia (Vesta), Ares (Marte), Aphrodita (Venus), Poseidon (Neptun), Cronos (Saturn), Demetra (Geres), Persephona (Proserpina), Hades (Pluton), Dionysos (Bachus), Eros (Cupidon).

*mitologíe f. (vgr. mythología, d. mythos, mit, și lógos, cuvîntare). Istoria fabuloasă a zeilor și eroilor antichitățiĭ, știința miturilor: mitologia grecească e de o incomparabilă frumuseță (dar de multe orĭ imorală). – În general, supt numele de mitologie se înțeleg miturile primitive ale popoarelor indo-eŭropee (Indieniĭ, Perșiĭ, Armeniĭ, Greciĭ, Albanejiĭ, Latiniĭ, Celțiĭ, Germaniĭ, Slaviĭ și Litvaniĭ), și maĭ ales ale Grecilor și Romanilor. Principalele divinitățĭ greco-romane sînt: Zeus (Jupiter), Era (Junona), Atena (Minerva), Febu (Apóline), Artemida (Diana), Ermes (Mercur), Efest (Vulcan), Estia (Vesta), Ares (Marte), Afrodita (Venerea), Posidone (Neptun), Cronu (Saturn), Demetra (Cererea), Persefona (Prosérpina), Ades (Plutone), Diónis (Bacu), Eros (Cupidon). La început, studiu eĭ n’a avut de cît un interes de erudițiune clasică. Dar lucrările erudiților modernĭ, fundînd știința istoriiĭ religiunilor, aŭ dat mitologiiĭ o mult maĭ mare importanță. V. teogonie.

mitologhie sf vz mitologie

MITOLOGHIE s.f. v. mitologie.

mitologie s. f., art. mitologia, g.-d. art. mitologiei; pl. mitologii, art. mitologiile (desp. -gi-i-)

mitologie s. f., art. mitologia, g.-d. art. mitologiei; pl. mitologii, art. mitologiile

mitologie s. f.. art. mitologia, g.-d. art. mitologiei; pl. mitologii, art. mitologiile

mitologie, -giei gen. a.

MITO-₂ „legendă, fabulație”. ◊ gr. mythos „povestire, legendă” > fr. mytho-, germ. id., engl. id. > rom. mito-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a miturilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., ansamblu de semne care au o anumită semnificație simbolică sau ideologică; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor; ~manie (v. -manie), s. f., formă de dezechilibru psihic, care se caracterizează prin tendința maladivă de a denatura adevărul.

MITOLOGÍE s. f. Totalitatea miturilor (2) unui popor, ale unei civilizații, ale unei religii, s p e c. ale antichității greco-romane. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Întunecata mitologhie a grecilor. MOLNAR, I. 217/8. în istoria sa despre literatura și mitologhia indienilor socotește că. . . 10500 persoane se jertfesc pe an divinităților. AR (1 829), 130²/10. Mitologia grecilor se potrivea foarte bine în poezia lor. CR (1 829), 226¹/30, cf. RUSSO, S. 16. Ești mai frumoasă decît Afrodita din mitologiei FILIMON O. I, 141. Această cetate este vestită în mitologie. BOLINTINEANU, O. 291. Frumusețea lor se ivește uneori, tot atît de pe neașteptate și desăvîrșit, ca în legendele de țărm mediteranean ale mítologiei. BOGZA, C. O, 283. ♦ P. r e s t r. (Învechit) Mit (2). Să îmi povestești o istorie sau vreo mitologhie din cele mai frumoase. GORJAN, H. I, 23/3, Disciplină care se ocupă cu explicarea, compararea și clasificarea miturilor (2), cu orjginea lor. etc. Cf. DER. - Pl.: mitologii, – Și (învechit. mitologhíe s. f. – Din fr. mythologie. – Mitologhie < ngr. μυθολογία, germ. Mythologie.

MITOLOGHÍE s. f. v. mitologie.