misurcă [At: BIBLIA (1688), 325¹/48 / V: mițu~, mițușcă / Pl: ~rce / E: pn misiurka, bg мисюрка] Coif purtat în vechime de războinicii egipteni Si: misirliu (3).

misúrcă f., pl. e (pol. misiurka, rus. misĭúrka, [adică „Egipteancă”], coĭf cu cozoroc. V. misirliŭ). Vechĭ. Coĭf cu cozoroc.

mițurcă sf vz misurcă

mițușcă sf vz misurcă

misurcă (-ci), s. f. – Coif. Pol. misiurka (Tiktin). Sec. XVII, înv.

MISÚRCĂ s. f. Coif purtat în vechime de războinicii egipteni; misirliu (3). La sigeți fiierăle și la suliți le fac toate de aramă, iar mițusci și bîrneți și altile le fac toate de aur. HERODOT (1645), 88. Și au gătit. . . la toată putearea scuturi și sulițe și misurce și zale. BIBLIA (1688), 325¹/48, cf. dr. III, 429. Pl.: misurce. - Și: mițúrcă (DR. III, 429), mițúșcă s. f. – Din pol. misiurka, bulg. мисюрка.