mirungere, mirungeri s. f. Taina împărtășirii darurilor și a harismelor Duhului Sfînt, săvîrșită prin invocarea Duhului Sfînt și ungerea cu mir; își are originea în pogorîrea Duhului sfînt asupra lui Iisus la Botezul Său în Iordan și s-a administrat în Bis. primară atît prin punerea mîinilor, cît și prin ungere (cunoscută la început sub denumirea de „punerea mîinilor” sau „ungere”) și se săvîrșește în cadrul liturghiei, fiind precedată de botez și urmată de euharistie; ungere cu (sfîntul) mir. – Din mir + ungere; cf. gr. to miron hrisma.