MIRUÍRE, miruiri, s. f. Acțiunea de a mirui1 și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. mirui1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRUÍRE s. 1. miruit, ungere, (înv.) pomăzanie, pomăzuire. (~ unui domn, unui episcop.) 2. (BIS.) mir, miruială, miruit. (Taina ~rii.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
miruíre s. f., g.-d. art. miruírii; pl. miruíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MIRUÍ ~iésc tranz. 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, câștiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obține, realiza, repurta, strânge.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
miruí (miruiésc, miruít), vb. – (Trans.) A cîștiga, a profita. – Var. merui. Mag. nyerni (Cihac, II, 515). – Der. mirișug, s. n. (Trans., cîștig, profit, utilitate), din mag. nyeréség.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
miruí (a unge cu mir, a câștiga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miruiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mirui, miruiesc v. t. 1. a numi într-o funcție importantă 2. a lovi (pe cineva) în cap
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink