mirăzenie sf [At: ȚICHINDEAL, F. 352/6 / V: ~ădănie, ~roz~ / Pl: ~ii / E: miraz² + -enie] 1 (Trs; Ban) Fapt, lucru sau obiect ieșit din comun, care uimește Si: ciudățenie. 2 (Reg; dep) Casă urâtă. 3 (Trs) Monstru.

mirădănie sf vz mirăzenie

mirozenie sf vz mirăzenie

MIRĂZENIE s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudățenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă.

mirăzenie s.f. (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudățenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăție. Minune. Năstrușnicie. Năzdrăvănie. Poznă.

mirăzenie s. v. BAZACONIE. BIZARERIE. BÎZDÎGANIE. CIUDĂȚENIE. CURIOZITATE. DRĂCIE. DRĂCOVENIE. MINUNĂȚIE. NĂSTRUȘNICIE. NĂZDRĂVĂNIE. POZNĂ.

MIRĂZENIE s. f. (Transilv., Ban.) Fapt, lucru sau obiect ieșit din comun, care produce mirare, care uimește; ciudățenie. Zugrăvesc pre sf[í]ntul Hristofor cu capu de cîne. . . De ar fi (ferească D[u]mnezeu) în natură așa, mirăzănie ar fi. ȚICHINDEAL, F. 352/6, cf. 380/16. În vremurile cele vechi, cînd nu erau încă în lume atîtea lucruri năzdrăvane și mirăzenii ca astăzi. FRÎNCU-CANDREA, M. 266. Se duse vestea în toată lumea despre mirâzeniile (minunile) ce făcuse omul cel sărac. id. ib. 270. Hai să ne sculăm. . . că doarme finul și să vedem ce mirozenie a mai adus și-acum. RETEGANUL, P. I, 76. Cînd colo ce să vezi... o căldare cu galbini. Baba și unchiașul, care nu mai văzuse asemenea mirozenii, gîndeau că-s niște așchiuțe. REV, CRIT. I, 232. Ne-a spus tot mirozenii de pe unde a umblat, PAȘCA, GL. ♦ (Regional) Epitet depreciativ dat unei case urîte (Bonț-Gherla). CHEST. II 49/345. ♦ (Prin Transilv.) Monstru, fantomă, arătare. Cum trece un ceas după miezul nopții, iese mirăzenia de sub pragul bisericii și simte că este cineva în biserică. F (1890), 32. I se arată o mirădănie lungă, lungă, de la cap pînă jos într-o haină lungă. COM. SAT. V, 109. - Pl.: mirăzenii. – Și: mirădánie, mirozénie s. f. – Miraz² + suf. -enie.