mirătură sf [At: MARIAN, NA. 55 / Pl: ~ri / E: mira¹ + -(ă)tură] (Reg) 1 Monstru. 2 Organ genital al calului. 3 (În descântece) Deochi.

MIRĂTURĂ s. v. deochetură, deochi.

mirătură s.f. (reg.) 1 (în superstiții) v. Deochi. 2 v. Arătare. Monstru. Pocitanie. Pocitură.

mirătură s. v. DEOCHETURĂ. DEOCHI.

mirătúră, mirături, (dial. mnirătură), s.f. Arătare, pocitanie. – Din mira + suf. -(ă)tură (MDA).

mirătură, mirături, (dial. mnirătură), s.f. – Arătare, pocitanie. – Din mira + suf. -(ă)tură (MDA).

MIRĂTURĂ s. f. (Regional) 1. Monstru, pocitanie, arătare (de care te miri). Cf. COMAN, GL. Nume dat organului genital al calului (Tîrgu Lăpuș-Baia Mare). Cf. DR. V, 312. 2. (În descîntece) Deochi. Să se-ntoarcă Toate deocheturi, Toate mirături Și toate pocituri. MARIAN, NA. 55, cf. CANDREA, Ț. O. 24. Să s-aședze Tete deochiăturile, mnirăturile, Tete coptăturile. ARH. FOLK. I, 203. – Pl.: mirături. – Mira¹ + suf. -(ă)tură.