MIR1 s. n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparține clerului; mirean. – Din sl. mirŭ „lume”.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIR2, miruri, s. n. Untdelemn parfumat și sfințit, întrebuințat la săvârșirea unor ritualuri în biserica creștină. ◊ Expr. A lovi (sau a izbi, a trăsni pe cineva) la mir = a) a lovi (pe cineva) în frunte (mortal); b) a distruge, a nimici. A-i lua (cuiva) mirul = a omorî. – Din sl. miro.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIR1 ~uri n. Untdelemn sfințit și aromat folosit de către slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. ◊ A lovi (sau a trăsni) pe cineva la ~ a lovi pe cineva (mortal) drept în mijlocul frunții. /<sl. miro
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIR2 n. : De ~ care nu face parte din tagma clericală. /<sl. miru
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIR s. v. miruire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mir s. n. – Lume, societate (în opoziție cu viața monahală). Sl. mirŭ (Cihac, II, 197; Tiktin; Conev 86). – Der. mirean, adj. (lumesc, de societate; s. m., laic), din sl. mirĕninŭ; mirenesc, adj. (de lume); mirenie, s. f. (lume, statut de laic).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mir (míruri), s. n. – 1. Balsam de uns. – 2. Untdelemn sfințit. – 3. Frunte. – Mr. mir. Ngr. μύρον (Roesler 572; Munrnu 37), în parte prin intermediul sl. miro, cf. bg., rus. miro. – Der. mirui, vb. (a unge cu mir), din sl. mirovati ‹ ngr. μυρώνω; mirodenie, s. f. (înv., aromă), din ngr. μυροδία „parfum”, sl. (bg.) mirodija; mirodenie, s. f. (aromă; vioară-de-noapte, nopticioasă, Hesperis tristis), din cuvîntul anterior; mironosiță, s. f. (femeie care a uns cu smirnă corpul lui Iisus; fandosită, ipocrită), din sl. mironosica. Cf. mireasmă, miros, mire.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mir (lume) s. n .
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mir (untdelemn sfințit) s. n., pl. míruri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ◊ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mirá (mír, mirát), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. míră
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GIB MEINE JUGEND MIR ZURÜCK! (germ.) dă-mi tinerețea înapoi! – Goethe, „Faust”. Faust cere lui Mefisto împlinirea acestei dorințe, pentru a cerceta tainele Universului, pe care n-a reușit să le afle din cărțile studiate într-o viață de om.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink