MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

MINUNÁRE s. v. uimire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

minunáre s. f., g.-d. art. minunării; pl. minunări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

A MINUNÁ ~éz tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE MINUNÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MINUNÁ vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

minuná vb., ind. prez. 1 sg. minunéz, 3 sg. și pl. minuneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink