miloste sf [At: PSALT. HUR. 8^V/21 / V: ~ti / E: slv милость] (Înv) Milă¹ (28).

míloste f. fără pl. (vsl. milostĭ). Vechĭ. Milă, grație.

milosti s vz miloste

MILOSTE s. v. ajutor, grație, har, îndurare, milă, milostivire.

miloste s.f. (în relig. creștină; înv.) v. Ajutor. Grație. Har. Îndurare. Îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire.

miloste s. v. AJUTOR. GRAȚIE. HAR. ÎNDURARE. MILĂ. MILOSTIVIRE.

MILOSTE s.f. (Ban.) Milosîrdie. Milosté. Gratia. Clementia. AC, 353. Etimologie: sl. milostĭ. Cf. bulciușag, mesereare (1), m i l o s î r d i e.

MÍLOSTE s. f. (Învechit) Milă¹ (I 4). Iară eu pre m[i]l[o]stea ta upovăiiu. PSALT, HUR. 8^V/21, cf. 14^r/18, 16^r/17. Plinrâ de milosti (milostivnicie N. TEST. 1648, m i l ă BIBLIA 1688). COD. VOR. 126/27. Pomeneaște meserearea ta, Doamne, și milostea ta. CORESI, PS. 59/6, cf. 81/11. Arătînd toată pînă în sfîrșit ertăciunea-i și milostea sa. id. EV. 29, cf. 60, 150. Miluiaște-ne, Doamne, după mare milostea ta (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 215/12. Proslăvim pentru [acea] miloste mare ce are el spre noi. COD. TOD. 192. Tocmeala milostei tale miluiaște și nu m[ă] da să adorm întru moarte (a. 1 633). GCR I, 81/3, cf. ANON. CAR. - Și: milosti subst. – Din slavonul милость.

MÍLOSTI subst. v. miloste.