milosârdnic, ~ă [At: (a. 1771) BV II, 200 / V: ~ser~ / E: milosârd + -nic] 1-2 (Înv) a Milos (1, 5). 3 sma (Îvp) Dumnezeu.

miloserdnic, ~ă s, a vz milosârdnic

MILOSÂRDNIC adj. v. bun, îndurător, îngăduitor, milos, milostiv.

milosârdnic, -ă adj. (relig. creștină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Bun. Îndurător. Îngăduitor. Milos. Milostiv.

milosârdnic adj. v. BUN. ÎNDURĂTOR. ÎNGĂDUITOR. MILOS. MILOSTIV.

MILOSERDNIC adj. (Mold.) Milostiv. Curgerile ceale de sus și cu bogată dare varsă-le, miloserdnice, în casa dumisale. ALCĂTUIRE ÎNAURITĂ. Etimologie: milosîrd + suf. -nic. Cf. sl. milosrŭdĭnŭ. Vezi și milosîrd, milosîrdi, milosîrdie. Cf. bulciuș, meserernic, milosîrd.

MILOSERDNIC, -Ă adj. v. milosîrdnic.

MILOSÎRDNIC, -Ă adj. (Învechit) Milos (I 1, 3) Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. Curgerile ceale de sus și cu bogată dare Varsă-le miloserdnice în casa dumisale (a. 1 771). BV II, 200. - Pl.: milosîrdnici, -ce. – Și: milosérdnic, -ă adj. – Milosîrd + suf. -nic. Cf. slavonul милосръдьнъ.