milogeală sf [At: VLAHUȚĂ, N. 16 / Pl: ~eli / E: milogi + -eală] 1 Cerșetorie. 2-3 (Dep) Rugăminte făcută cu stăruință (și cu glas plângător).

MILOGEALĂ, milogeli, s. f. Faptul de a se milogi; cerșire. Sfiicioasă, ingînînd o milogeală fără vorbe... ea-și întindea talerul pe la toate mesele. VLAHUȚĂ, O. A. 135.

milogeală f. 1. cerere de milă; 2. implorare ipocrită.

milogeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a te milogi. Fig. Cerere prea umilă, milcuire. Cerșitorie.

milogeală s. f., g.-d. art. milogelii; pl. milogeli

milogeală s. f., g.-d. art. milogelii; pl. milogeli

milogeală s. f., g.-d. art. milogelii; pl. milogeli

MILOGEALĂ s. v. cerșit.

milogeală s.f. cerșeală, cerșetorie, cerșire, cerșit, cerut¹, milogit, <rar> cerșetorit, mendicitate, <înv. și reg.> prosteală², <arg.> mangleală. Unii își câștigă existența din milogeală.

MILOGEALĂ s. cerșeală, cerșetorie, cerșit, milogit, (rar) cerșetorit, (înv. și reg.) prosteală, (arg.) mangleală. (Umblă cu ~.)

MILOGEALĂ s. f. Faptul de a se m i l o g i. Cf. m i l o g i (1). Sfiicioasă, îngînînd o milogeală fără vorbe. . . , ea-și întindea talerul pe la toate mesele. VLAHUȚĂ, ap. TDRG, cf. ȘĂINEANU, D. U. Cf. m i l o g i (2). Ofta, și-și pițigăia glasul, și se mlădia ca o pisică, într-un fel de milogeală dezgustătoare. VLAHUȚĂ, N. 16. Poți să mă scutești în astă seară cu milogeala. C. PETRESCU, V. 314. Nu mai merge cu așteptarea și milogeala. PAS, Z. IV, 224. – Pl. : milogeli. – Milogi + suf. -eală.