Din totalul de 21 sunt afișate 20 definiții pentru „milă”   declinări

MÍLĂ1, (rar) mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, ajutor, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ1, mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie și în S.U.A. ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

mílă1 (sentiment) s. f., g.-d. art. mílei
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

mílă2 (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ s. 1. v. îndurare. 2. (BIS.) ajutor, grație, har, îndurare, milostivire, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină.) 3. v. compătimire. 4. bunăvoință, îngăduință, înțelegere, mărinimie, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Și-a manifestat întreaga ~.) 5. v. binefacere. 6. v. pomană.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ s. v. smerenie, umilință.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Milă ≠ cruzime, nemilă, neîndurare
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ1 ~e f. 1) Sentiment de compătimire față de suferințele și nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compătimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) într-o situație jalnică. A-i plânge (cuiva) de ~ a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grijă față de cineva. 2) Dar făcut unui nevoiaș. 3) rar Atitudine binevoitoare față de cineva; bunăvoință; îngăduință. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu găsi bunăvoință undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ2 ~e f. Unitate de măsură a lungimii (având în diferite state diferite valori). ◊ ~ marină unitate de măsură a distanței pe apă egală cu 1,852 km. /<pol. mila
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍLĂ s.f. Unitate de măsură pentru lungimi, ale cărei mărimi variază în diverse țări. ◊ Milă marină = măsură de lungimi maritime, egală cu 1852 m. [Cf. lat. mille].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

mílă (sentiment) s. f., g.-d. art. mílei; (pomeni, ajutoare) pl. míle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mílă (unitate de măsură) s. f., g.-d. art. mílei; pl. míle; (marină) simb. Mm, (terestră) simb. mi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mílă (míle), s. f. – Unitate de măsură. Mr. milă. Lat. millia, prin intermediul ngr. μίλι, cf. alb., tc. mil. Sec. XVI.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mílă (míle), s. f.1. Compasiune, pietate. – 2. Grație, ajutor divin. – 3. Pomană. – Mr. nilă. Sl. milŭ, f. mila „demn de compasiune” (Miklosich, Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). – Der. milos, adj. (cu milă); milog, s. m. (care cerșește), cu suf. -og, ca olog, slăbănog, șontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomană; a se ruga, a se umili); milogeală, s. f. (cerșetorie); milogie, s. f. (cerșetorie); milogime, s. f. (mulțime de milogi); milui, vb. (a avea milă, a compătimi; a da de pomană); nemiluit, adj. (care nu a primit de pomană; nemilos, neomenos; excesiv, enorm); milosîrdie, s. f. (înv., milă), din sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea milă), din sl. milosrŭditi; miloste, s. f. (înv., milă), din sl. milostĭ; milostenie, s. f. (pomană, caritate), din sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din sl. milostivŭ; milostivă, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis; duh rău); milostivenie, s. f. (clemență, milă), încrucișare între milostenie și milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea milă, a compătimi pe; refl., a binevoi, a catadicsi); milostivnic, adj. (milos); nemilos, adj. (inuman, fără milă); nemilostiv, adj. (fără milă); înmiloșa, vb. refl. (înv., a i se face milă, a catadicsi); milcui, vb. refl. (a cere, a cerși), din bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de „a se răsfăța”; milcuitură, s. f. (înv., implorare), din milcui cu suf. expresiv -și. Cf. umili.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

milă f. 1. îndurare, sentiment de compătimire pentru durerile altuia și pornire de a le ușura: îți era milă de dânsul; 2. caritate: trăiește din mila oamenilor; 3. grație: din mila lui D-zeu; 4. milostonie: a cere milă, casa milelor. [Slav. MILŬ, mizerabil].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

1) mílă f., pl. e (vsl. milŭ, fem. mila, demn de milă. V. milostenie). Compătimire, mizericordie, participare la suferința altuĭa: mĭ-e milă de lume. Îndurare, grație: din mila luĭ Dumnezeŭ. Caritate, pomană, milostenie: a trăi din mila publică. A cere milă, a cere de pomană, a fi cerșitor [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) *mílă f., pl.e (neol. d. sec. 17, d. pol. mila, d. it. miglia, id., d. lat. mille, o mie, de unde și fr. mille, m.; ngr. milli, după it. V. mie). O măsură intinerară [!] care, la Romanĭ, era o mie de pașĭ (1472 m.). Mila engleză, 1609 m. Mila marină, 1852 m. (a 60-a parte dintr´un cerc de mare grad al pămîntuluĭ). – Rar și mil, pl. urĭ, (după ngr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MILADÓMNULUI s. v. avrămeasă, avrămească, veninariță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink