MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben și cu pene negre (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIÉRLĂ ~e f. Pasăre migratoare cântătoare, de talie mică, cu cioc galben și cu penaj negru la mascul, iar la femelă cu cioc și penaj brun. /<lat. merula
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
miérlă (miérle), s. f. – Pasăre cîntătoare (Turdus merula). – Mr. ńerlă, ńirlă, megl. (m)ńierla, istr. merlę. Lat. mĕrŭla (Pușcariu 1073; Candrea-Dens., 1104; Iordan, Dift., 95; REW 5534; Bărbulescu, Arhiva, XXX, 62 și XXXIX, 61), cf. it., prov., cat. merla, fr. merle, sp. mirla, port. miero. Fonetismul normal ar cere un rezultat *miarlă, cf. herba › iarbă; reducerea ia › ie, s-a explicat diferit, prin influența formelor cu diftong aton, ca mierloi (Candrea-Dens., 1104), din pl. mierle (Pascu, Beiträge, 18) sau de la un alb. mierlë (Pascu, Arch. Rom., IX, 320). – Der. mierloi, s. m. (bărbătușul mierlei); mierlesc, adj. (Olt., varietate de struguri).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIERLĂ-DE-ÁPĂ s. v. pescar, pescărel, pescăruș.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIERLĂ-DE-PÂRÂU s. v. pescar, pescărel, pescăruș.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIERLĂ-GÁLBENĂ s. v. grangur.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÎMPIA MIERLEI v. Kossovopolje.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink