micutel, ~ea [At: ANON CAR. / V: ~cot~ / Pl: ~ei, ~e / E: cf micuțel] 1-36 a (Șhp) Micușor (1-36). 37 sma (Reg, euf, îf micotel) Drac.

mâțâțel, ~ea a vz mititel

mâțițel, ~ea a vz mititel

micotel sm vz micuțel corectat(ă)

micuțel, ~ea [At: LM / Pl: ~ei, ~e / E: micuț + -el] 1-36 a (Pop; șhp) Micșor (1-36). 37 smf (Îlav) De ~ea De micuț (37).

mitutel, ~ea smf, a vz mititel

MICUȚEL, -EA, micuței, -ele, adj. (Regional) Diminutiv al lui mic². Am un neică micuței, Dă-mă, mamă, după el. HODOȘ, P. P. 74. Dar lelița micuțea, Rupe gardul pe colea. id. ib. 169. Omul micuțel Face gardul frumușel (Acul). GOROVEI, C. 1.

micuțél, V. mititel.

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s’a făcut micuțel, apoĭ, supt infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a’ndemnat să vie. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s’a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s’a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).

micuțel (pop.) adj. m., pl. micuței; f. micuțea, pl. micuțele

micuțel (pop.) adj. m., pl. micuței; f. micuțea, pl. micuțele

micuțel adj. m., pl. micuței; f. sg. micuțea, pl. micuțele

MICUTEL adj. v. micuț, mititel.

micutel adj. v. MICUȚ. MITITEL.

MICUȚEL adj. v. micuț, mititel.

micuțel, -ea adj. (pop.; despre ființe, obiecte etc.) v. Micuț. Mititel. Mititică.

mititel, -ea adj., s.m. I adj. (despre ființe, obiecte etc.) micuț, mititică, <pop.> micșor, micșorel, micșorică, micutel, micuțel, micuțică, <reg.> michiț, mititioc, <fran.> mignon. Copiilor mititei trebuie să li se dea multă dragoste și atenție. Îi plac bibelourile mititele. II s.m. 1 (culin.) mic. Au fost la restaurant și au mâncat mititei. 2 (art. mititelul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 3 (anat.; glum. sau iron.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

micuțel adj. v. MICUȚ. MITITEL.

MICUTEL adj. (Ban.) Mititel. Mikutel. Parvulus. AC, 353. Exiguus. Mikutel. Aprocska. LEX. MARS., 203. Parvulus. Mikutel. Aprocska. LEX. MARS., 233. Etimologie: cf. micuțel.

MICUTEL, -EA, -ÍCĂ adj., s. m. (Popular) Diminutiv al lui m i c. I. Adj. (Indică dimensiunea) 1. Cf. m i c (I 1). Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 233, BUDAI-DELEANU, LEX. Vulpea. . . s-au vîrît pre o gaură micutică. ȚICHINDEAL, F. 92/8. Foile îndesate. . . încep prin a fi micutele și îndată ating maxima întinderei. GRECESCU, FL. 375. Rusalim ce mi-ș făcea? Bagă mîna-n buzunariu Scoate micutel amnariu. POP., ap. HEM 1093, cf. ARH. FOLK. III, 43, A III 16, 18, GL. V. J. 2. Cf. m i c (I 4). Cîn îi bad'ea năcăzît Iău îl cunosc pă pășit, Că-i pașu micut'el Șî năcazu-i după el. DENSUSIANU, Ț. II. 149. 3. Cf. m i c (I 5). Talie micutică, ca, 5--J0 cent, înălțime. GRECESCU, FL. 63. Dragă mi-i lelița-naltă Că-mi dă gură peste poartă; Dar lelița micutea Rupe gardul pe colea, Și se fură De-mi dă gură. HODOȘ, P. P. 169. II. Adj. (Despre ființe) Cf. mic (II). Pruncuții cei micutei și. . . cei fără prihană. ȚICHINDEAL, F. 139/12. III. Adj. (Arată calitatea, valoarea) Cf. mic (VI 1). Cf. LEX. MARS. 203. IV. S. m. (Regional, la sg. art., eufemistic, în forma micotel) Unul dintre numele dracului (Brebu-Cîmpina). Cf. H XI 293. – Pl.: micutei, -ele. - Și: (cu schimbare de suf.) micutică adj.; (regional, IV) micotél s. m. – Cf. m i c u ț e l. – Micutică: cu schimbare de suf.

MICOTÉL s. m. v. micuței.

MICUȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. (Popular) Diminutiv al lui m i c u ț. I. (Indică dimensiunea) 1. Cf. m i c u ț (I 1). Cf. LM, DDRF, GRECESCU, FL. 234. Îți aduceam colăcei, Nu prea mari, cam micuței. MARIAN, NU. 768. Scoale micuței amnar. RETEGANUL, TR. 21. Dă-m sabia ascuțită, Sulița mia otrăvită, Buzduganul micuței. ALEXICI, L. P. 101. 2. Cf. m i c u ț (I 3). Omul micuței Face gardul frumușel (Acul). GOROVEI, C. 1. II. (Despre ființe) Cf. m i c u ț (II). Martine, Martine! Am vădzut eu bine Că mă lași pe mine Cu pui micuței Și prea prostănei. MARIAN, Î. 123, cf. 127. ◊ (Substantivat, în e x p r.) De micuțel = de micuț, v. m i c u ț (II). Fost-o-n ficor și o fată . . . S-or iubit de mnicuței. ALEXICI, L. P. 173. – Pl.: micuței, -ele. – Și: (cu schimbare de suf.) micuțícă adj. – Micuț + suf. -el, -ea. - Micuțică: cu schimbare de suf.