MICROELECTRONICĂ s.f. Tehnologie care studiază micșorarea continuă a pieselor și aparatelor electronice pînă la dimensiuni microscopice. [Gen. -cii. / et. incertă].

MICROELECTRONICĂ f. Ramură a electronicii care se ocupă cu studiul producerii și utilizării circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. [Sil. -cro-e-] /<engl. microelectronic

MICROELECTRONIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronic, ~ă [At: DN³ / P: ~cro~e~ / Pl: ~ici, ~ice / E: eg microelectronic(s)] 1 sf Ramură a electronicii care studiază producerea și utilizarea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. 2 a Care aparține microelectronicii (1). 3 a Referitor la microelectronică (1). 4 a (D. dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare.

MICROELECTRONIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și utilizarea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

MICROELECTRONIC, -Ă I. adj. 1. referitor la microelectronică. 2. (despre dispozitive electronice) cu grad înalt de miniaturizare. II. s. f. ramură a electronicii care studiază miniaturizarea continuă a circuitelor și aparatelor electronice. (< fr. microélectronique, engl. microelectronic/s/)

microelectronic, -ă adj. (electron.) Referitor la microelectronică ◊ „Specialiști din S.U.A., cercetând posibilitățile de ameliorare a condițiilor de fabricare a componentelor microelectronice – extrem de sensibile la impurități în cursul procesului tehnologic – au ajuns la concluzia că fumătorii expiră, chiar și la câteva ore după consumarea ultimei țigări, de 40 de ori mai multe elemente poluante decât cei nefumători.” R.l. 5 VII 84 p. 6 (din engl. microelectronic; DMC 1967; DEX-S)

MICROELECTRONIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de microelectronică; propriu microelectronicii. 2) (despre dispozitive electronice) Care are un grad înalt de miniaturizare. [Sil. -cro-e-] /<engl. microelectronic

microelectronică (desp. mi-cro-) s. f., g.-d. art. microelectronicii

*microelectronică (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microelectronicii

microelectronic adj. m., pl. microelectronici; f. sg. microelectronică, pl. microelectronice

MICROELECTRÓNICĂ (< micro- + electronică) s. f. Ramură a electronicii care se ocupă de crearea subansamblelor și blocurilor pe bază de microcircuite integrate și a elementelor de construcție auxiliare microminiaturale (plachete cu cablaj imprimat, cablu flexibil, mnicrofișe, microcalculatoare etc.), precum și cu folosirea acestora la aparatura radioelectronică. Apărută în deceniul 7 al sec. 20, s-a dezvoltat în direcția micșorării elementelor circuitelor integrate și a mării gradului de integrare. Se mai numește electronică integrată.

microelectronică s.f. (electron.) electronică integrată. Microelectronica se ocupă cu studiul producerii și al utilizării pieselor, al circuitelor și al aparatelor electronice miniaturale.