micoză sf [At: DM / Pl: ~ze / E: fr mycose, ger Mikose] Boală provocată de ciuperci.

MICOZĂ, nicoze, s. f. Boală a plantelor, cauzată de ciuperci.

MICOZĂ s.f. 1. (Bot.) Boală a plantelor provocată de anumite ciuperci. 2. (Med.) Afecțiune a pielii datorită unor microbi vegetali, care se pot localiza fie pe piele, fie pe firul de păr; pecingine. [< fr. mycose, germ. Mikose, cf. gr. mykes – ciupercă].

-MICOZĂ² elem. mic(o)-.

MICOZĂ¹ s. f. boală la plante și animale provocată de anumite ciuperci parazite. (< fr. mycose, germ. Mikose)

MICOZĂ ~e f. 1) Boală provocată de microbi vegetali, care atacă pielea, unghiile, părul. 2) Boală infecțioasă a plantelor cauzată de ciuperci parazite. /<fr. mycose, germ. Mikose

mico- [At: DN³ / E: fr myco-, it mico-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) ciuperci.

MICO- Element prim de compunere savantă, cu sensul de „ciupercă”, „referitor la ciuperci”. [< fr. myco-, it. mico-, cf. gr. mykes].

MICET(O)-, -MICETE elem. mic(o)-.

-MICINĂ elem. mic(o)-.

MIC(O)- / MICET(O)-, -MICETE, -MICINĂ, -MICOZĂ elem. „ciupercă”. (< fr. myc/o/-, mycét/o/-, -mycétes, -mucine, – mycose, cf. gr. mykes)

MICO- elem. mic(o)-.

micoză s. f., g.-d. art. micozei; pl. micoze

micoză s. f., g.-d. art. micozei; pl. micoze

micoză s. f., g.-d. art. micozei; pl. micoze

MICOZĂ s. (MED.) microsporie.

MICOZĂ s. (MED.) microsporie.

-MICETE „ciuperci, fungi”. ◊ gr. myketes „ciuperci” > L. sav. -mycetes, fr. -mycètes, engl. id. > rom. -micete.

MICETO- „ciuperci, fungi”. ◊ gr. mykes, etos „ciupercă” > fr. mycéto-, engl. id. > rom. miceto-. □ ~fag (v. -fag), adj., (despre insecte) care se hrănește cu ciuperci; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre insecte) care trăiește în interiorul ciupercilor; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce ciuperci; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a ciupercilor; ~id (v. -id), adj., asemănător cu o ciupercă; ~logie (v. -logie₁), s. f., micologie*; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., ordin de ciuperci inferioare, constituind mase gelatinoase, informe și mobile și care trăiesc pe substraturi organice în curs de descompunere.

MICO- „ciuperci, fungi”. ◊ gr. mykes „ciupercă” > fr. myco-, germ. myko-, engl. myco- > rom. mico-. □ ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., asociație de ciuperci din cadrul unei biocenoze; ~derme (v. -derm), s. f. pl., ciuperci filamentoase artrospore, cu aspect fragmentat, care vegetează normal în contact cu aerul; ~ftoră (v. -ftor), s. f., ciupercă ce se hrănește pe o altă ciupercă, fiind sau nu parazită; ~genetic (v. -genetic), adj., referitor la stadiul genetic al ciupercilor; ~litic (v. -litic₂), adj., care distruge ciupercile; ~liză (v. -liză), s. f., distrugere a ciupercilor sub acțiunea agenților externi; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor; sin. micetologie; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor din timpurile geologice; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., grup de microorganisme, intermediare între bacterii și virusuri; ~riză (v. -riză₁), s. f., legătură simbiotică dintre miceliile unor ciuperci și rădăcinile plantelor superioare; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul comunităților micologice; ~static (v. -static), adj., s. n., (substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de preparate microscopice cu ciuperci; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizarea extractelor de ciuperci în scop terapeutic; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., ciuperci cu viață scurtă; ~trofe (v. -trof), adj., s. f. pl., (plante) care trăiesc în simbioză cu unele specii de ciuperci; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre plante) care se nutrește în simbioză cu unele specii de ciuperci.

MICOZĂ s. f. Nume generic dat bolilor provocate de ciuperci. Cf. DM, LTR². - Pl.: micoze. – Din fr. mycose, germ. Mikose.