MIAMBAL s. n. (Înv.) Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, folosit în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.

miambal s [At: POLIZU / P: mi-am~ / V: nia~ / A și: miambal / Pl: nct / E: tc meyan bali] Suc extras din planta numită „lemn-dulce” (Glycyrrhiza echinata), care, turnat în formă de batoane, se folosea, altădată, ca medicament împotriva tusei.

MIAMBAL s. n. Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, întrebuințat în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.

MIAMBAL s. n. Suc de lemn-dulce, uscat și turnat în formă de bastonașe, întrebuințat ca medicament contra tusei. Parcă nu știe lumea că, de mult, numai în miambal și-n magiun îți mai stă nădejdea. M. I. CARAGIALE, C. 21. ◊ (În comparații) Mă iertați, sărut mîna, răspunde, cu glasul ca miambalul, jupînul, frecîndu-și mîinile. CARAGIALE, M. 18. – Pronunțat: mi-am-.

miambal n. candel negru pentru tuse. [Turc. MYAN BALY, sucul lemnului dulce (din MYAN, lemn dulce, și BAL, miere)].

miámbal n. (turc. buĭan-baly, pop. meĭan-baly, d. buĭan, meĭan, gliciriză, și bal, mĭere [suc]). Vechĭ. Suc de gliciriză (care se poate preface în pastă și e bun de tuse).

niambal s vz miambal

miambal (înv.) (desp. mi-am-) s. n.

miambal (înv.) (mi-am-) s. n.

miambal s. n. (sil. mi-am-)

miambal s. n. – Zeamă de lemn-dulce. Tc. mlan bal (Șeineanu, II, 259). Sec. XIX, înv.

MIAMBAL s. candel negru.

miambal s.n. (farm.) candel negru. Miambalul este folosit împotriva tusei.

MIAMBAL s. candel negru.

MIAMBAL subst. Suc extras din planta numită „lemn-dulce” (Glycyrrhiza echinata), care, turnat în formă de batoane, se întrebuința, altădată, ca medicament împotriva tusei; candel negru. Cf. POLIZU, COSTINESCU, ȘIO II²59, NICA, L. VAM. Parcă nu știe lumea că de mult numai în miambal și-n magiun îți mai stă nădejdea ? M. I. CARAGIALE, C. 21, cf. VOICULESCU, L., 163,181, SCRIBAN, D. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la gustul dulce al sucului) Mă iertați, sărut mîna, răspunde cu glasul ca miambalul jupînul, frecîndu-ș imîinile. CARAGIALE, O. I, 134. ◊ F i g. (Cu aluzie la culoarea neagră a sucului) Mama Safta. . . în barișul ei de miambal. KLOPȘTOCK, F. 168. - Accentuat și: miambál DM. – Pronunțat: mi-am-. – Și: niámbal subst. CONV. LIT. XXVI, 455. – Din tc. meyan balı.