mișelos, ~oasă a [At: CANTEMIR, IST. 148 / Pl: ~oși, ~oase / E: mișel + -os] 1 (îvr) Vrednic de plâns Si: nenorocit, prăpădit. 2 Îngrozitor. 3 (Ban, d. știuleții de porumb) Mic, pipernicit. 4 (Îvr) Ticălos.

mișelós, -oásă adj. Cant. Mișelesc.

MIȘELOS adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.

mișelos, -oasă adj. (precedă subst. determ.; înv.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire și înțelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaș. Sărac. Sărman.

mișelos adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

MIȘELÓS, -OASĂ adj. 1. (Învechit, rar) Vrednic de plîns; nenorocit, prăpădit. Așa ticălos și mișelos . . . în tot chipul vreadnic de văierăt fiind. . ., cu toată umilința se roagă. CANTEMIR, IST, . 148. ♦ Îngrozitor, înspăimîntător. De năpraznă și nemiloasă boală înainte a toate gloatele crăpa. CANTEMIR, IST. 121. Trei zile în chin și pedeapsă cu aceia sufletul trăgîndu-și, în mișâlos chip i-au ieșit sufletul din oasă, murind. id. HR. 427. 2. (Prin Ban., despre știuleții de porumb) Mic, pipernicit. Com. NOVACOVICIU. 3. (Învechit și regional) Ticălos, mîrșav, mișel (I 6). Ascultă, ascultași vei vedea caracter mișelos. PR. DRAM. 220, cf. 234. Din ziua, în care propaganda confesională era declarată de liberă, curtea imperială nu mai avea nici o trebuință de asemenea apucături mișeloase. BARIȚIU, P. A. I, 223, cf. III, 226, 356, DENSUSIANU, Ț. H. 325, GLOSAR REG. – Pl.: mișeloși, -oase. – Mișel + suf. -os.