mișelesc, ~ească a [At: NEGRUZZI, S. III, 140 / Pl: ~ești / E: mișel + -esc] 1 (Îvr) Sărac. 2 (D. faptele, manifestările oamenilor) De mișel (22) Si: mârșav (5), (rar) mișelnic (3) nemernic, netrebnic, ticălos.

MIȘELESC, -EASCĂ, mișelești, adj. (Despre acțiuni ale omului) De mișel; nemernic, ticălos, laș. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească. ISPIRESCU, L. 77. Pricep de unde vine această mișelească faptă. NEGRUZZI, S. III 140. ◊ F i g. A pierit ucis de un buzdugan mișelesc. SADOVEANU, O. VII 62. Lupta e voinicească, Iar spata E mișelească! TEODORESCU, P. P. 628.

MIȘELESC ~ească (~ești) (despre fapte) Care este comis de un mișel; săvârșit de un mișel. /mișel + suf. ~esc

mișelesc a. de mișel: fapte mișelești. ║ mișelește adv. într’un chip mișelesc, prin trădare: fu omorît mișelește.

1) mișelésc, -eáscă adj. (d. mișel). De mișel: fapte mișeleștĭ.

2) mișelésc v. tr. Rar. Zic cuĭva „mișel”. V. refl. Îmĭ zic „mișel, vaĭ de capu meŭ”, mă vait.

mișela v vz mișeli

mișeli [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~eri, (cscj) ~la, ~șula / Pzi: ~lesc / E: mișel] 1 vt (Înv) A sărăci Cf mișel (1). 2 vr (Pop; îcr a se văicări, a se târgui) A se plânge. 3 vr (Rar) A deveni mișel (22) Si: a se ticăloși. 4 vr A deveni laș, fricos. 5 vi A trăi ca un mișel (24).

mișeri v vz mișeli

mișula v vz mișeli

MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A aduce pe cineva într-o stare nenorocită; a chinui. – Din mișel.

mișelesc adj. m., f. mișelească; pl. m. și f. mișelești

mișelesc adj. m., f. mișelească; pl. m. și f. mișelești

mișelesc adj. m., f. mișelească; pl. m. și f. mișelești

MIȘELESC adj. v. ticălos.

mișelesc, -ească adj. (despre fapte, manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârșav, mișel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, turpid, <livr.> ignobil, sacrileg, <înv. și pop.> scârnav, <pop. și fam.> parșiv, <reg.> chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemățesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, <fig.> infect, murdar, sordid, <fig.; rar> lamentabil, <fig.; pop. și fam.> spurcat².

MIȘELESC adj. infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)

MIȘELI vb. v. boci, calici, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, ruina, sărăci, scăpăta, tângui, văicări, văita.

mișeli vb. IV. 1 refl. (pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 2 intr., refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora.

mișeli vb. v. BOCI. CALICI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

MIȘELÉSC, -EÁSCĂ adj. 1. (Învechit, rar) Sărac, mizer. Mișelescul său trai. DDRF. 2. (Despre faptele, manifestările oamenilor) De mișel (I 6), ticălos, netrebnic, nemernic, mîrșav, (livresc) mișelníc (3). Pricep de unde vine această mișelească faptă. NEGRUZZI, S. III, 140, cf. 480. Îl înfrunta pentru fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77. ◊ (Prin lărgirea sensului) A pierit ucis de buzdugan mișelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile și ocinile noastre strămoșești. SADOVEANU, O. V, 564. Că lupta E voinicească, Iar spata E mișelească. TEODORESCU, P. P. 628. – Pl.: mișelești. – Mișel + suf. -esc.

MIȘELÍ vb. IV. 1. T r a n z. (Învechit) A aduce In stare de mizerie materială; a sărăci. Cf. mișel (I 1). Un capriciu individual a celor de la cîrmă poate mișeii națiunile cele mai bine înzestrate din punct de vedere al pămîntului. HASDEU, I. C. I, 178. 2. R e f l. (Popular; de obicei în corelație cu verbe ca „a se văicări”, „a se tîngui” etc.) A se plînge, a se văita, a se căina, a se jelui; a se văicări. Și-am prins a mă văieta, Amar a mă mișela. MARIAN, V. 191, id. D. 78, 80, 114. Nu te tîngui, Nu te mișeii. SEVASTOS, N. 13, MAT. FOLK. 1 540, GRAIUL, I, 499. Omule, nu te mai văicăra Și nu te mai mișela. CANDREA, F. 359, cf. 357. Ce te olicăiești? Ce te mai mișelești? I. CR. IV, 152. De ce plîngi, de ce te mișelești? PAMFILE, S. V. 46, cf. FURTUNĂ, C. 44, NOVACOVICIU, C. B. I, 14. Tu, pasere De fer de la stînca de fer, Ce te mișulezi, Ce te văicărezi? ȘEZ. XXIII, 28. Ș-o prins N. a sî văira. Ș-a sî nișăla. ARH. FOLK. IV, 200, cf. 202, 223. ◊ I n t r a n z. S-a întors iar înapoi Văicărind și mișelînd. ap. CADE. 3. R e f l. (Rar) A deveni mișel (I 6); a se ticăloși; a decădea; a deveni laș, fricos. Și așa se mișăli, Că se temea și de mîți. C. STAMATI, ap. CADE. S-a dat la beție și s-a mișelit așa, că a ajuns de rîsul lumei. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nu te mișeii și tu. CAMIL PETRESCU, B. 192 cf. PĂSCULESCU, L. P. 360. ♦ I n t r a n z. A trăi ca un mișel (I 6). Lasă-i să muște țărna, că de-aceea mișălesc de-alde ei sub Sfîntu' Soare. POPA, V. 337. – Prez. ind.: mișelesc. – Și: (regional) mișelá vb. I, mișeri (FURTUNĂ, C. 44) vb. IV, mișulá vb. I. - V. mișel.