meșteșugit, ~ă a [At: AETHIOPICA, 61733 / V: (îrg) ~șterș~ / Pl: ~iți, ~e / E: meșteșugi] 1 (Asr; fam) Făcut cu artă, cu măiestrie, cu talent. 2 (D. acțiunile, manifestările oamenilor) Care vădește talent, pricepere, dibăcie. 3 (îvr; d. oameni) Viclean. 4 (Îvr; îoc natural) Realizat de mâna omului. 5 (Asr; îoc autentic) Artificial.

MEȘTEȘUGIT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. Lucrat cu artă, cu măiestrie, executat cu iscusință, aranjat cu gust. Avea... o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie-mare! ISPIRESCU, E. 81. 2. (Despre acțiuni, vorbe etc.) Iscusit, abil, priceput. O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit sînt chipuri lesnicioase pre om de amăgit. NEGRUZZI, S. II 301. ♦ (Învechit) Viclean, șiret. Meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine a face a străluci înaintea ochilor lor o mincinoasă licoare de pace. BĂLCESCU, O. II 68.

meșteșugit a. 1. făcut cu artă: lucrare meșteșugită în marmură a vr’unui meșter dibaciu; 2. artificial.

meșteșugít, -ă adj. Făcut cu meșteșug, cu artă. Adv. Artificial. Șiret: vorbă meșteșugită. Adv. Cu meșteșug: a vorbi meșteșugit.

meșterșugi v vz meșteșugi

meșterșugit, ~ă a vz meșteșugit

meșteșugi [At: PSALT 171 / V: (înv) ~șterș~ / Pzi: ~gesc / E: meșteșug] 1 vt (Fam) A realiza ceva cu talent, cu pricepere, cu dibăcie Si: (înv) a meșteșugui (1). 2 vt (Îvr) A înzestra cu... 3 vt (Nob) A rezolva cu pricepere dificultățile cuiva. 4-5 vir (Înv) A acționa cu pricepere, cu dibăcie, cu viclenie Si: (înv) a meșteșugui (3). 6 vr (Înv) A se strădui cu talent, cu pricepere sau cu mijloace viclene, perfide să... Si: (înv) a meșteșugui (5). 7 vt (Înv) A plănui. 8-9 vti A unelti împotriva cuiva. 10 vt (Înv) A se preface că... 11 vt (Fam; rar) A falsifica.

MEȘTEȘUGI, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. A efectua un lucru cu atenție, cu migală, cu iscusință. ♦ A unelti, a urzi.

A MEȘTEȘUGI ~esc 1. tranz. 1) A face cu îndemânare și pricepere (de meșter); a meșteri; a măiestri. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a unelti; a urzi; a țese; a coace. 3) rar (obiecte, informații etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intenționat; a imita în scop de fraudă; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza în taină o acțiune reprobabilă; a unelti; a urzi; a țese; a coace. /Din meșteșug

meșteșugì v. 1. a lucra cu meșteșug; 2. fig. a urzi intrigi.

meșteșugésc v. tr. (d. meșteșug). Lucrez cu artă. Fig. Uneltesc, machinez, urzesc: a meșteșugi o intrigă. – Vechĭ -rșuguĭesc (N. Cost. 2, 59) și -eșuguĭesc.

meșteșugi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugesc, 3 sg. meșteșugește, imperf. 1 meșteșugeam; conj. prez. 1 sg. să meșteșugesc, 3 să meșteșugească

meșteșugi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugesc, imperf. 3 sg. meșteșugea; conj. prez. 3 să meșteșugească

meșteșugi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugesc, imperf. 3 sg. meșteșugea; conj. prez. 3 sg. și pl. meșteșugească

MEȘTEȘUGIT adj. 1. v. artistic. 2. (fig.) întors. (Vorbe ~.)

MEȘTEȘUGIT adj. 1. artistic, iscusit, măiestrit, (rar) măiestru. (O broderie ~.) 2. (fig.) întors. (Vorbe ~.)

meșteșugi, meșteșugesc v. t. (intl.) a falsifica

MEȘTEȘUGIT, -Ă adj. 1. (Astăzi mai ales familiar; despre realizări ale oamenilor) Făcut cu artă, cu măiestrie, cu talent, cu pricepere, cu dibăcie; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) talentat, priceput, abil, dibaci; care vădește talent, pricepere, dibăcie. Arăta și organile cele meșteșugite ce arată ceasurile. AETHIOPiCA, 61^r/33. O cetate Tare și meșteșugită. BĂRAC, A. 6/7. Astor. . . cu o meargere foarte meșteșugită au ajuns supt zidiurile cetății. BELDIMAN, N. P. II, 191/12. O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit Sînt chipuri lesnicioase pre om de amăgit. NEGRUZZI, S. II, 301. Avea. . . o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită. ISPIRESCU, L. 81, cf. MÎNDRESCU, UNG. 173. De la bucătărie se auzeau tacturi meșteșugite din cuțit și satîr. BRĂESCU, A. 49. Arătară în cuvinte meșteșugite că așteptau mult de la îndurarea domnească. SADOVEANU, O. X, 176, cf. 386. Căută după aceste vorbe o ieșire meșteșugită din întunecarea prevestitoare de furtună în care se cufundase arhiducele. VORNIC, P. 109. ◊ (Prin lărgirea sensului) O mînă meșteșugită, șu[n] glas frumos, îngeresc, P-o inimă simțitoare, negreșit că o robesc. PANN, E. I, 20/1. ◊ (Prin analogie) Painjenul. . . face o țesătură meșteșugită (a. 1878). ap. TDRG. ◊ (Adverbial) Băț meșteșugit lucrat. GOROVEI, CR. 448. Pînzeturi și stofe fine, pielărie meșteșugit lucrată. N. A. BOGDAN, C. M. La biserică la sf. Harálamb, dascălul toacă meșteșugit. BRĂESCU, A. 70. 2. (Învechit, rar; despre oameni) Șiret, viclean, perfid. Meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine să facă a străluci dinaintea ochilor lor o mincinoasă lucoare de pace. BĂLCESCU, M. V. 87. 3. (Învechit, rar; în opoziție cu natural) Realizat de mîna omului. Acesta se numește magnet firesc, spre a-l deosebi de cel meșteșugit. AR (1829), 138¹/7. 4. (Astăzi rar; în opoziție cu a u t e n t i c) Artificial, nefiresc, fals; căutat, forțat. Care linbă nu avea opu (lipsă) de învățătura gramaticei la școală, fiind limbă firească, nu meșteșugită. MAIOR, IST. 265/13, cf. POLIZU. Nicăieri declamații. . ., simțiri meșteșugite, extazieri si desperări de ocazie, pretutindenea concepție naturală. MAIORESCU, CR. I, 288. Ai întîlnit o inimă rece în care nu ardea decît un foc meșteșugit. I. NEGRUZZI, S. III, 244. – Pl.: meșteșugiți, -te. – Și: (învechit și regional) meșterșugít, -ă adj. MÎNDRESCU, UNG. 173. – V. meșteșugi.

MEȘTERȘUGÍ vb. IV v. meșteșugi.

MEȘTERȘUGÍT, -Ă adj. v. meșteșugit.

MEȘTEȘUGI vb. IV. 1. Tranz. (Astăzi mai ales familiar) A face, a realiza, a executa (cu talent, cu pricepere, cu dibăcie), (învechit) a m e ș t e ș u g u i (1) ; (învechit, rar) a înzestra, a prevedea cu. . . Zidi în oraș. . . nește curți prea frumoase și le meșterșugi cu nește cămăr (case) luminoase (a. 1 648). GCR I, 133/29, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. ♦ (Neobișnuit) A aranja, a rezolva (cu pricepere) situația cuiva. Unde nu m-amestec eu, degeaba, nu se face nuntă. . . Hei! hei! pe cîți am meșteșugit eu ! CONV. LIT. XI, 62. 2. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A acționa, a proceda, a se comporta (cu pricepere, cu dibăcie, cu viclenie); (învechit) a meșteșugui (2). Să o scoață de la moarte amară. . . meșterșugeaște așea. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 6^v/1. Meșteșugeaște asupra ta ca asupra unii libovnice. AETHIOPICA, 38^r/10. S-au meșteșiugit ca un măiestru, de au intrat cum am zice pe supt pielea tuturor miniștrilor. DiONISIE, C. 212. ◊ T r a n z. Veniți dară să-i meșteșugim pre dînșii, pentru ca să nu să înmulțească, și cînd ni se va întîmpla noao războia, să vor adaoge și aceștea cătră nepriiateni. BIBLIA (1 688), 39¹/38. !3. R e f l. (Învechit) A se strădui, a se sili (cu talent, cu pricepere sau cu mijloace viclene, perfide) să. . .; (învechit) a meșteșugui (3). În tot chipul să meșteșugi cum ar face să aibă spurcată împreunare cu dînsa. MINEIUL (1 776), 10^v2/1. Meșteșugindu-se el cu cuvîntul lui să răsipească mulțimea oamenilor ca să nu să jăfuiască argintul. ib. 161^v1/21. Vezi cum se meșteșugea calvinii să tragă la credința și legea lor pe bieții românii din Ardeal! ȘINCAI, HR. III, 41/31. 4. T r a n z. (Învechit) A pune la cale, a plănui, a aranja; a urmări; (învechit) a meșteșugui (4); (tranz. și intranz.) a unelti, a urzi (împotriva cuiva). Și spre oamerii tăi lăncotiră (h i t l e n i r ă cc², meșterșugiră D) cu voie. PSALT. 171. L-au furatu-l noaptea, meșterșugind cu aceasta să dzîcă c-au învis din morț. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 125^r/8. Au aflat toate cîte le-au grăit și le-au meșteșugit vlădica. . . că sînt minciuni (începutul sec. XVIII), MAG. IST. IV, 51/10. Meșteșugi ca să arză chivotul sfîntului. MINEIUL (1 776), 161^v1/1. Au meșterșugit împăratul nostru să nu vorbească mulți cu tine. VARLAAM-IOASAF, 18^{v/8, cf. KLEIN, D. 94. Pre învecinatele ghinte. . . le invită, ca împreună cu el să se scoale asupra romanilor, și altele împotriva legăturei meșteșugeaște. maior, ist. 5/11, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. 5. T r a n z. (Învechit) A simula că. . ., a se preface că. . . Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, ALEXI, W. 6. Tranz. (Familiar, rar) A falsifica, (învechit) a meșteșugui (5). Cică i-ar fi lipsit cîteva sute de mii de lei din casă, ar fi meșteșugit și registrele. ap. IORDAN, STIL. 366. – Prez. ind.: meșteșugesc. – Și: (învechit) meșterșugi vb. IV. – V. meșteșug.