mezalianță sf [At: COSTINESCU / S și: (înv) mesa~ / P: ~li-an~ / Pl: ~țe / E: fr mésalliance] Căsătorie cu o persoană considerată de condiție socială inferioară.

MEZALIANȚĂ, mezalianțe, s. f. (În societatea aristocrată și burgheză) Căsătorie, considerată nepotrivită, cu o persoană de condiție socială inferioară. Sînt o ramură colaterală a Ghiculestilor. Născută tot dintr-o mezalianță. C. PETRESCU, C. V. 69.- Pronunțat: -li-an-.

MEZALIANȚĂ s.f. Căsătorie cu o persoană de condiție socială sau de cultură inferioară, considerată nepotrivită de cercurile nobiliare. [Pron. -li-an-. / < fr. mésalliance].

MEZALIANȚĂ s. f. căsătorie cu o persoană considerată de condiție socială inferioară. (< fr. mésalliance)

MEZALIANȚĂ ~e f. Căsătorie cu o persoană de poziție socială inferioară. [G.-D. mezalianței; Sil. -li-an-] /<fr. mésalliance

mezalianță f. căsătorie cu o persoană de familie sau condiție inferioară (= fr. mésalliance).

*mezaliánță f., pl. e (fr. mésalliance, d. més, prefix pejorativ, și allier, a alia). Alianță (căsătorie) nepotrivită, de ex., între un fiŭ de boĭer c’o țărancă. Fig. Mezalianță politică.

mezalianță (desp. me-za-li-an-/mez-a-) s. f., g.-d. art. mezalianței; pl. mezalianțe

!mezalianță (me-za-li-an-/mez-a-) s. f., g.-d. art. mezalianței; pl. mezalianțe

mezalianță s. f. (sil. mf. mez-) alianță

mezalianță, -țe.

MEZALIANȚĂ s. f. (În concepția societății bazate pe clase) Căsătorie cu o persoană considerată de condiție socială inferioară. Cf. COSTINESCU, BARCIANU. Sînt o ramură colaterală și degenerată a Ghiculeștilor. Născută tot dintr-o mesalianță. C. PETRESCU, C. V. 70, cf. id. A. R. De aceea aristocrațiile de pretutindeni au interzis căsătoriile exogene, „mezalianțele” care ar fi putut corci cursul imaculat al atavismelor. RALEA, S. T. 11, 224, cf. I, 101, III, 238, S. C. ȘT. (iași) 1958, nr. 1-2, 135. – Scris și: mesalianță. – Pronunțat: -li-an-.- – Pl.: mezalianțe. – Din fr. mésalliance.