metehău sn, a [At: ȘEZ. VIII, 61 / V: ~hei / Pl: ? / E: ns cf meteleu, mătăhaie] (Reg) 1-2 (Om) bleg.

metehăŭ m. (d. meiehăĭesc). Nord. Fam. Blegan, prostan.

metehei sm vz metehău

metehău (-ăi), s. m. – Pocitanie, sluțenie; bădăran. Creație expresivă, cf. mătăhăi, motîrcă. În Mold., sensul de „prost, nătîng” care apare în toate dicționarele, nu este decît secundar, cf. poezia populară: de la noi a treia casă este-o nevastă frumoasă și bărbatu-i metehău, aude și vede rău. Pentru sens, cf. meteahnă. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa în sensul propriu de mătăhală. E dubletul lui meteleu, s. m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s. f. (bădărancă, prostituată).

METEHĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

metehău adj., s.m. (în opoz. cu „deștept”, „isteț”; reg.) v. Bleg. Nătăfleț. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont.

metehău adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

metehắu, metehăi, s.m. (reg.) 1. Pocitanie. 2. Om leneș (în Maram. din dreapta Tisei). 3. Păpușă de dimensiunile unui om de statură mijlocie, confecționată dintr-un schelet de lemn, costumată în general cu haine uzate, în portul specific zonei, dar caricaturizat. Sunt evidențiate organele genitale, care sunt expuse vizibil și exagerate ca dimensiuni. Se atașează un text (în versuri sau proză). ■ Obicei practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maram. Istoric, Chioar și Codru); moși, babe, domni, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar, 1980: 122). – Creație expresivă, cf. mătăhăi (DER); cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

metehău, metehăi, s.m. – (reg.) 1. Pocitanie. „Mutos, tras-împins” (Bud, 1908). 2. Om leneș (în Maramureșul din dreapta Tisei). 3. Păpușă de dimensiunile unui om de statură mijlocie, confecționată dintr-un schelet de lemn, costumată în general cu haine uzate, în portul specific zonei, dar foarte caricaturizat. Sunt evidențiate organele genitale, care sunt expuse foarte vizibil și exagerate ca dimensiuni. Se atașează un text (în versuri sau proză). Se caută în dreptul casei unde locuiește destinatarul un loc greu accesibil unde se agață. A doua zi (în ziua de Anul Nou) poporul iese pe stradă și implicit dă de metehău, iar textul e citit în fața asistenței (Nistor, 1973: 11). Obicei practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maramureșul istoric, Chioar și Codru); moși, babe, domni, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar, 1980: 122). Text la metehău: „Eu am init a peți / Pântr-o fată de aci, / Pântr-o fată de mijloc / M-o legat lumea de drod. / – Hăi, tu fată de mijloc, / Adă scara de la pod / Să mă scobor de pă drod, / Ca să pot mere-n ocol. / Din ocol să intru-n casă / Să te pot face mireasă. / Să mă-nsor și io odată / Cu o fată-așa frumoasă. / Că demult io te-am isat / Că io ți-oi si bărbat. / Tu nu te uita că-s micuț / Că-s a dracului pruncuț. / Dacă vrei să-ți sie bine / Tu să nu asculți de nime / Că io de te-oi lăsa / Tu nu ti-i mai mărita”... (Text de Vasile Borodi, 63 de ani, care împreună cu Gh. Orza, 66 de ani și Ion Moldovan, 64 de ani au confecționat și pus un metehău unei fete, în anul 1934, în noaptea de Anul Nou, în Vadul Izei (cf. Nistor, 1973: 27). – Creație expresivă, cf. mătăhăi (DER); cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

metehău, -ăi, s.m. – Pocitanie. „Mutos, tras-împins” (Bud 1908). Om leneș (în Maramureșul din dreapta Tisei). ♦ Obicei legat de sărbătorile de iarnă, practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maramureșul istoric, Chioar și Codru); moși, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar 1980: 122). Termenul circulă intens în Moldova. În Trans. apare în forma meteleu. – Cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

METEHĂU s. m. (Maram., nord-estul Transilv., Bucov. ; adesea adjectival) Om bleg, tont. De la noi a treia casă Este-o nevastă frumoasă Și bărbatu-i metehău. ȘEZ. VIII, 61, cf. II, 219. Vai și-amar de-aceea casă, Unde-i nevasta frumoasă Și bărbatul metehău. BUD, P. P. 63. Împărații vecini, auzind că împăratul. . . o dat fata după un metehău, ș-o luat pe samă să pornească războiu. VASILIU, P. L. 101, cf. 104, id. C. 121. Mâi bărbate, metehău, La fereastă-i lucru rău. BÎRLEA, C. P. 241, cf. ALR II 3 670/260. - Pl.:? – Și: metehéi s. n. VICIU, GL. 56. – Etimologia necunoscută. Cf. m e t e l e u, m ă t ă h ă i e.

METEHÉI s. m. v. metehău.