metabasis (cuv. gr.), în arta componistică a sec. 18, o figură (2) muzicală al cărei sens este stabilit prin analogie cu acela din retorică* (schimbarea subiectului, a temei, a discursului), însemnând depășirea reciprocă a două sau a mai multor voci (2). Echiv. lat. transgressio.

metabază (gr. metabasis „trecere” – la alt subiect), figură retorică, de obicei exclamativă ori interogativă, care constă într-o ripostă incidentă, intercalată într-o frază narativă sau descriptivă (I): „Haud procul inde citae Metium in diversa quadriga / Distulerant (at tu dictis Albane maneres!) / Raptatque viri mendacis viscera Tullus...” [Lângă acestea, pe Metius îl rup, apucând-o în lături, / Carele repezi (de ce n-ai cinstit jurământul, Albane!) / Tullus târăște prin crâng sfâșiatele-ți membre și sângele de înșelător.] (Vergilius, → Q., vol. III, p. 64).