MESIA n. pr. m. 1. (În Vechiul Testament) Denumire dată regilor Israelului sau marilor profeți. 2. (În Cărțile profeților) Nume rezervat trimisului lui Dumnezeu ca mântuitor, mesager divin esențial, așteptat într-un viitor nedefinit, apariția sa pe Pământ marcând triumful poporului evreu (al lui Iahve) asupra inamicilor și începutul unei ere pașnice de prosperitate. 3. (În creștinism) Mântuitorul lumii, salvatorul de esență divină al obștei, Unsul Domnului; spec. Isus Hristos. [Acc. și: Mesia] – Din sl. mesiia, ngr. Messías, lat. messias.

mesia sms [At: VARLAAM, ap. GCR I, 108/32 / A și: mesia / E: slv месия, ngr Mεσσίας, lat messias] 1 (Bis) Personaj căruia i se atribuie, în textele biblice, rolul de mântuitor al lumii. 2 (Spc; la creștini) lisus Hristos.

MESIA s. m. sg. (În textele biblice) Mântuitor al lumii; spec. (la creștini) Isus Cristos. [Acc. și: Mesia] – Din sl. mesiia, ngr. Messías, lat. messias.

MESIA s. m. Personaj căruia textele biblice îi atribuiau rolul de mîntuitor al lumii. Accentuat și: mesia.

MESIA m. 1) Personaj mitic căruia i se atribuie rolul de mântuitor al lumii. 2) (în religia creștină) Epitet dat lui Isus Hristos. /<sl. mesija, ngr. Messías, lat. messias

*mésia m. fără pl. (lat. méssias, vgr. messías, d. ebr. maschiah, uns, ales). Hristos, unsu luĭ Dumnezeŭ, salvatoru promis lumiĭ în profețiile vechĭuluĭ testament: Jidaniĭ așteaptă și azĭ un mesia al lor. Fig. Om providențial așteptat cu nerăbdare.

Messia(h) m. 1. unsul Domnului, Mântuitorul promis lumii în profețiile Vechiului Testament; 2. fig. om providențial dorit și așteptat cu nerăbdare.

Mesia s. pr. m.

MESIA (în ebr. Mashiah „Unsul lui Iahve”) 1. (în „Vechiul Testament”) Denumire pentru regii Israelului aflați la putere sau pentru marii profeți. 2. (În Cărțile profeților) Nume rezervat trimisului lui Dumnezeu ca mântuitor, mesager divin esențial, esențial, așteptat într-un viitor nedefinit, apariția sa pe Pământ marcând triumful poporului evreu (al lui Iahve) asupra inamicilor și începutul unei ere pașnice de prosperitate. 3. (În sens curent, în creștinism) „Mântuitorul” omenirii, salvatorul de esență divină al obștei, „Unsul Domnului”, adică Iisus Hristos.

MESIA s. art. v. Hristos.

MESIA s. art. (BIS.) Hristos, Iisus, mîntuitorul (art.).

MESIA s. m. sg. Personaj mitic căruia i se atribuie, în textele biblice, rolul de mîntuitor al lumii; (în special) epitet dat de creștini lui Isus Hristos. Grăi lui muiarea: știm că i să vie mesia ce-l va chema H[risto]s. VARLAAM, ap. GCR I, 108/32. Că-i craiu și mesiia făgăduit părinților. N. TEST. (1 648), 2^v/15. Vrînd a arăta ucinicilor săi, că mesiei i s-au căzut a chinui și a învia din morți (a. 1651). GCR I, 153/20. Cu un glas mărturisesc pre Domnul Hristos a fi împărat; și pentru această pricină îi dzic mesia (adecă împărat miruit). ANTIM, P. 173, cf. 15. Lumea se aștepta la venirea unui mesia, adică a unui mîntuitor. ISPIRESCU, ap. CADE. Cînta-voi mai ales vouă, C-a venit Domnul Hristos, Mesia, cap luminos, Din neamul lui Avraam. POP., ap. GCR II, 322. - Accentuat și: mésia. ALEXI, W., SCRIBAN, D. – Din v. sl. месиіа, ngr. Mεσσίας, lat. messias.