mesi [At: MARIAN, NU. 610 / Pzi: ~sesc / E: masă¹] (Mol, Buc) 1 vi A sta la masă și a se ospăta Si: a benchetui, a chefui. 2 vt A ospăta pe cineva.

MESI, mesesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A sta la masă, a benchetui, a chefui. Pe timpul cît nuntașii mirelui mesesc și cînd sînt cam pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. SEVASTOS, N. 151.

MESI, mesesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A sta la masă, a benchetui. – Din masă³.

MEȘI s. m. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

mesti¹ smp vz meși¹

mestii ssp vz meși¹

meși² smp [At: CV 1951, nr. 6, 27 / E: nct] (Reg) Nervi.

meși¹ smp [At: MOXA, 370/7 / V: (rar) mești, mesti, mestii / E: tc mest] 1 Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte subțire, purtată în trecut de bărbați peste ciorapi (și de obicei în papuci sau în cizme). 2 (Fam; îe) A nu-i da (cuiva) ~i A nu-i conveni cuiva. 3 (Fam; îae) A nu îndrăzni. 4 (Fam; îe) A-l ține (pe cineva) ~i A fi în stare. 5 (Ban) Cizme. 6 (Pre) Turetci. 7 (Mun, Dob) Pantofi de postav Si: tărlici. 8 (Nob) Pantofi fără toc, pentru copii.

mești² smp vz meși¹

MEȘI s. m. pl. Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele subțire și purtată în trecut de bărbați, peste ciorapi. ◊ Expr. (Fam.) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva); a nu avea curaj, a nu cuteza. A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. – Din tc. mest.

MEȘ¹, meși, s. m. (Mai ales la pl.) Un fel de cizmulițe fără toc, făcute din piele subțire, purtate mai demult peste ciorapi (și în încălțăminte); (azi, regional) papuci de pîslă. Bătu din palme... și se înfățișară doi slujitori cu meși galbeni în picioare. SADOVEANU, O. VII 20. Boierii cei mari se îmbrăcau cu ceacșiri roșii cu meși. GHICA, S. 501. Încălțat cu meși și papuci de saftian galben. FILIMON, C. 55. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii = a-i da (cuiva) mîna, a cuteza. Să se ducă acolo, nu-i da meșii, căci_ nu știa ca ce drăcovenie să fie aia. ISPIRESCU, E. 255. Însă pe unde îl știe, Nu-i dă meșii să mai vie. PANN, P. V. III 22. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. Ei, și dumneata ai vrea să te arunci, crezi că te țin meșii? M. I. CARAGIALE, C. 21.

MEȘ¹, meși, s. m. Un fel de cizmulițe din piele subțire, fără toc, purtate altădată peste ciorapi (sub încălțăminte); (astăzi, reg.) papuci de pîslă. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii să... = a avea curaj să..., a cuteza. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. – Tc. mest.

MEȘ ~i m. mai ales la pl. 1) înv. Încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte fină, purtată peste ciorapi, sub încălțămintea de stradă. 2) rar Încălțăminte de casă din pâslă. /<turc. mest

mesti m. pl. Mold. V. meși: asvărlea papucii de rămânea numai în mestii AL.

meși m. pl. 1. od. cismulițe de piele foarte fină cari veniau până la glezne și erau cusute de ceacșiri: înainte de a intra în casă, vizitatorul își lăsa papucii și se prezenta numai în meși: Banul încălțat cu meși și papuci de saftian galben FIL.; de aci fig. a da meșii cuiva, a-i da mâna, a cuteza: pe unde-l știe, nu-i mai dă meșii să mai vie PANN; 2. azi, pantofi țărănești din bucăți de postav. [Mold. mesti = turc. MEST: varianta meși e o reducere din mești].

mesésc v. intr. (d. masă, mese). Nord. Fam. Mă pun la masă, m’apuc să mănînc, ospătez.

méstiĭ m. pl. V. meș.

meș (orĭ mes?) și (maĭ vechĭ mold.) mest m. (turc. mest de unde și ngr. mésti, alb. meșt, sîrb. mestva, rut. mešty, pol. meszty). Vechĭ. Pantofĭ de pele galbenă supțire care eraŭ cusuțĭ de ceacșirĭ. (Peste meșĭ se puneaŭ papuciĭ și se intra în casă numaĭ în meșĭ): meș de marochin (ChN. I, 78). Azĭ. Pantofĭ de postav orĭ pîslă (tîrlicĭ ș. a.). Fig. Iron. Șĭ-a dat meșiĭ, a murit: nu-ĭ dă meșiĭ să vie, nu-ĭ dă mîna (nu îndrăznește) să vie. – Forma meștĭ (pl.) în VR. 1922, 9, 354, 356 și 359, și 1923, 4, 4. Forma mestiĭ (pl. nearticulat) presupune un sing. mestiŭ, inexistent: n’aŭ fost avînd mestiĭ la nădragĭ (Let. 2, 182).

meși (înv., reg.) s. m. pl., art. meșii

!meși (înv., reg.) s. m. pl., art. meșii

meși s. m. pl., art. meșii

MESI vb. v. benchetui, chefui, petrece, prăznui.

mesi vb. v. BENCHETUI. CHEFUI. PETRECE. PRĂZNUI.

meș (meși), s. m. – 1. Un fel de încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meșt, mestie. Mr. mestră, pl. mești. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta.

mestii s.f. pl. (reg., înv.) V. meși.

a nu-i da (cuiva) meșii expr. a nu-i da conveni (cuiva).

a-l ține (pe cineva) meșii expr. (pop.) a fi în stare, a putea.

MESl vb. IV. Intranz. (Mold. și Bucov.) A sta la masă¹, la ospăț; p. e x t. a benchetui, a chefui. Încă pe cîrid nuntașii mirelui mesesc și pe cînd aceștia sînt pe la jumătatea mesei, nuntașii miresei încep a striga pe la ferestre. MARIAN, NU. 610, cf. SEVASTOS, N. 151. Beu boierii, se cin[s]tesc, Mînîncă și sfătuiesc. Dar cine se veselește, Mai cu seamă cin'mesește? POP., ap. GCR II, 293. ♦ T r a n z. A ospăta, a cinsti. I-am mesît gini. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. - Prez. ind.: mesesc. – V. masă¹.

MESTI¹ s. m. pl. v. meși¹.

MÉSTII subst. pl. v. meși¹.

MEȘI¹ s. m. pl. 1. Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte subțire, purtată in trecut de bărbați, peste ciorapi (și de obicei in papuci sau în cizme). Și-l găsiră că-ș mânca tot: și pașmații, și mestii, și brațele ca de striini. MOXA, 370/7, cf. CUV. D. BĂTR. I, 439. S-au aflat aceste: . . . cămeașe de lînă călugărească, părechi de meși negri depiiale (a. 1 752). IORGA, S. D. XII, 63. Papuci cu mestii bărbătești (a. 1 792). URICARIUL, IV, 134/9. Papuci se zic aceia ce învălesc numai degetele picioarelor, avînd și talpă pă care calcă, și se port împreună cu meși, însă meșii încălțați piste ciorapi, iar papucii piste meși. I. GOLESCU, C. Tot așa e cu încălțămintea: cizme roșii, meși galbeni și cipici negri europeni. CODRU-DRĂGĂȘANU, C. 16. Încălțat cu meși și papuci de saftian galben. FILIMON, O. I, 107, cf. 195. Boeriu. . . își azvîrlea papucii, de rămînea numai în mestii, și giuca parola sau cordeaua. ALECSANDRI, T. 82. Boierii cei mari se îmbrăcau cu ciacșiri roșii, cu meși, papuci sau cizme galbene. GHICA, S. 501. Din Rusia îi venea săftianuri ventru stîrlici și meși. ap. N. A. BOGDAN., C. M. 182. Boierul. . . avea sindrofie și chefuri acasă, numai-n ișlicel și-n meși. CARAGIALE, O. III, 221. Hagi Tudose. . . cu fes în cap, c-o fermenea neagră și cu un anteriu vărgat negru cu galben. Brîu vișinia și cu meși roșii în picioare. DELAVRANCEA, O. II, 298. Papugiii mai lucrau și mestii sau meșii, o altă încălțăminte de piele, care cuprindea piciorul pînă la genunchi. PAMFILE, I. C. 342. Să ajungă cîrpaci și să dreagă meșii și imineii turcilor nevoiași. GALACTION, A. I, 379. Bătu din palme . . . și se înfățișară doi slujitori cu meși galbeni în picioare. SADOVEANU, O. V, 507. Care pe subt pat intra, Cafele Că răsturna, Ciubuce Că-și arunca, Meșii-n urmă câ-și lăsa. TEODORESCU, P. P. 572. Un boier cu barba de un cot, îmbrăcat cu antereu de cutnie în dungi, cu șecșiri roșii, papuci cu mestii. ȘEZ. XII, 45. ◊ E x p r. (Familiar) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva), a nu-i da mîna; a nu îndrăzni, a nu cuteza. Am poftit pe Tell să se bată la duel și nu i-a dat meșii. I-a fost frică. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 418. Pe unde îl știe, Nu-i dă meșii să mai vie. PANN, P. V. II, 22/20. Ce să facă? Să se ducă acolo, nu-i da meșii, căci nu știa ca ce drăcovenie să fie aia. ISPIRESCU, L. 255. Nu le mai dă meșii să se pitească acolo. MUSCEL, 17, cf. PAMFILE, DUȘM. 282. (Familiar) A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. L-a dat gata și p-âsta; doi bărbați în trei ani. . . – Ei, și dumneata ai vrea să te arunci, crezi că te țin meșii? M. I. CARAGIALE, C. 21. 2. (Prin Ban.) Cizme (H XVIII 145, L. COSTIN, GR. BĂN. 136); p. r e s t r. turetci (L. COSTIN, GR. BĂN. 136). 3. (Prin Munt., Dobr.) Pantofi de postav (BIANU, D. S. 373, AN. DOBR. IV, nr. 4, 101, ALR I 1 878/690, 700); tîrlici (AN. DOBR. IV, nr. 4, 101). 4. (Neobișnuit) „Pantofi fără toc, pentru copii”. CHIRIȚESCU, GR. 251. – Și: (rar) mești (ȘIO II₁, 257, DDRF, TDRG), mesti (ȘIO II₁, 257, BARCIANU, ALEXI, W.) s. m. pl., mestii subst. pl. – Din tc. mest.

MEȘI² s. m. pl. (Regional) Nervi (Șibot-Orăștie). CV 1951, nr. 6, 27. Iară are meși omul ăsta. ib. - Etimologia necunoscută.

MEȘTI² s. m. pl. v. meși¹.