meserciu sm [At: (a. 1614) GCR I, 45/14 / V: ~săr~ / A și: (nrc) meserciu / Pl: ~ii / E: bg месарче, cf srb mesarče] (Înv) Măcelar (1).

mesercíŭ m. (bg. sîrb. mesar, măcelar, d. meso, cu suf. turc. -ciŭ, cum se deduce din Ĭorga, Negoț. 176: pitarĭ și mesercíĭ, măcelariĭ se numeaŭ „meserciĭ”. Tkt. accentuĭază mesércĭ și-l derivă d. sîrb. meearče, dim. d. mesar). Sec. 17. Măcelar.

mesărciu sm vz meserciu

meserciu (-ii), s. m. – Măcelar. Bg., sb. mesar „măcelar”, cu suf. tc. -či (Scriban). Mai puțin probabilă der. din sb. mesarče, dim. al lui mesar (Tiktin; Candrea). – Der. meserniță (var. din Banat mesarniță), s. f. (măcelărie), din sb. mesarnica.

MESERCIU s. v. măcelar.

meserciu s.m. (înv.) v. Măcelar.

meserciu s. v. MĂCELAR.

MESÉRCIU s. m. (Învechit) Măcelar (1). Avram meserciul . . . și alți mulți oameni buni de la noi (a. 1 614). GCR I, 45/14. Un meserci și un cojocari ce sînt de treaba episcopiei (a. 1 662). ap. TDRG, cf. IORGA, S. D. XI, 93, URICARIUL, XIX, 326. De la mesercii ce taie vite, să ia căte 3 pt. de vacă (cca 1 741). IORGA, S. D. VI, 219. De la pitari, plâcintari și mesercii (casapi) cîte 20 lei (a. 1 776). N. A. BOGDAN, C. M. 64. – Accentuat și: (greșit, în dicționare) mesercíu. CADE, SCRIBAN, D. – Pronunțat trisilabic. – Pl.: mesercii. – Și: mesárciu s. m. – Din bg. месарче. Cf. scr. m e s a r č e.

MESĂRCIU s. m. v. meserciu.