mertuc sm [At: ALR I, 1793/269 / V: mie~ / Pl: ~uci / E: ns cf mertic] (Reg) 1 Proprietar al unui număr mic de oi asociat la o stână comună. 2 Cioban care are în grijă oi puține.

mertuc, mertuci, s.m. (reg.) proprietar de puține oi asociat la o stână comună.

MERTÚC s. m. (Regional) Proprietar al unui număr mic de oi asociat la o stînă comună (com. din ZAGRA-NĂSĂUD) ; cioban care are în grijă oi puține (ALR I 1 793/269). Cu aceeași budacă . . . se măsoară și brînza ce trebuie să o capete fiecare din mertuci. PRECUP, P. 8. - Pl.: mertuci. – Și: miertúc s. m. – Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. - Etimologia necunoscută. Cf. m e r t i c.