mereoară sf [At: H III, 14 / V: ~răo~, mierio~, mirio- / P: ~re-oa~ / Pl: ~re / E: mieri¹ + -oară] (Bot; reg) Viorea (Scilla bifolia).

merăoară sf vz mereoară

mierioară sf vz mereoară

mirioară¹ sf vz mereoară

MEREOARĂ s. v. viorea.

mereoară s.f. (bot.; reg.) 1 v. Viorea (Scilla bifolia). 2 (la pl. mereoare) v. Toporaș. Toporași-de-munte (v. toporaș). Toporași-de-pădure (v. toporaș). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata).

mereoară s. v. VIOREA.

MEREOÁRĂ s. f. (Bot. ; regional) Viorea (Scilla bifolia). Cf. DR. III, 693. Buruieni, ierburi și flori sînt: pălămidă,. . . toporași, mereoare, ceapa-cioarei. H III 14. Flori sînt: toporași, merăoare, rochița-rîndunelii. ib. 194, cf. 261, VI 25, XI 427, șez. XVIII, 112, ȚIPLEA, P. P. 112. Fluier tace, turma-ntoarce, Tot o-ntoarce pe răzoare Ca să-și pască mirioare. BÎRLEA, B. 104. - Pronunțat: -re-oa- – Pl.: mereoare. – Și: merăoáră, mierioáră (DR. II, 443), mirioáră s.f. – Mieriu¹ + suf. -oară.

MERĂOARĂ s. f. v. mereoară.

MIERIOÁRĂ s. f. v. mereoară.