meningomalacie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr méningomalacie] (Med) îmbătrânire patologică a meningelor.

MENINGOMALACIE s.f. (Med.) Ramolire, îmbătrînire (patologică) a meningelor. [Gen -iei. / < fr. méningomalacie, cf. gr. meninx – membrană, malakia – înmuiere].

MENINGOMALACIE s. f. ramoliție patologică a meningelor. (< fr. méningo-malacie)

MENINGO- „meninge, meningian”. ◊ gr. meninx, ngos „membrană” > fr. méningo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. meningo-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a meningelor; ~coc (v. -coc), s. m., diplococ care constituie agentul patogen al meningitei; ~cocemie (v. -coc, v. -emie), s. f., infecție generală datorată prezenței meningococului în sînge; ~liză (v. -liză), s. f., desfacere chirurgicală a aderențelor meningelor creierului sau ale măduvei spinării; ~malacie (v. -malacie), s. f., înmuiere patologică a meningelor; ~mielocel (v. mielo-, v. -cel₂), s. n., mielocel*; ~patie (v. -patie), s. f., boală a meningelor; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație de suturare a pahimeningelui; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie a meningelor; sin. meningoree; ~ree (v. -ree), s. f., meningoragie*.