MELI-, -MEL elem. „miere, nectar”. (< fr. melli-, -mel, cf. lat. mel, mellis)

mel sm [At: LTR / Pl: ~i / E: eg mel] (Fiz) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență^[1] de o mie de hertzi. corectat(ă)

MEL¹ s. m. unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet având o frecvență de o mie de hertzi. (< engl. mel) corectat(ă)

-MEL³ elem. meli-.

mel (est) și mĭel (vest) m., pl. meĭ, mĭeĭ (lat. agnĕllus [dim. d. agnus], de unde s’a făcut mñel apoĭ ñel [cum se zice și azĭ pop. în est], apoĭ mĭel, mel; it. agnello, pv. agnel, fr. agneau. V. mĭa, mioară). Berbece în primele lunĭ după naștere: melul blînd suge la doŭă mume (Nec. Let. 2, 257). Carne de mel: a mînca mel. Fig. Ființă blîndă și bună: un mel de om.

mel s. m., pl. meli

MELI-₁ „miere, nectar”. ◊ L. mel, mellis „miere” > fr. melli-, engl. id. > rom. meli-. □ ~fer (v. -fer), adj., s. f. pl., 1. adj., Care produce miere. 2. adj., Care are flori cu nectar. 3. s. f. pl., Grup de insecte himenoptere, cuprinzînd albinele, viespile etc., care culeg polenul și nectarul din flori; ~vor (v. -vor), adj., care consumă miere.

MELI-₂ „miere”. ◊ gr. meli „miere” > fr. méli-, engl. id. > rom. meli-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., dizaharidă izomeră cu lactoza, formată dintr-o moleculă de glucoză și una de galactoză, fiind sintetizată de plante ca: oleaceele, malvaceele etc.; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu miere; ~lit (v. -lit₁), s. n., amestec izomorf de silicați gălbui, care se formează în rocile efuzive tinere, din lave leucitice și nefelinice.

-MEL₂ „miere”. ◊ gr. meli „miere” > fr. -mel, engl. id. > rom. -mel.