melano- [At: DN³ / E: fr mélano-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Negru. 2 De culoare brună-închisă.

MELANO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „negru”, „de culoare brună-închisă”. [Var. melan-. / < fr. mélano-, it. melano-, cf. gr. melas, melanos – negru].

MELAN(O)- elem. „negru”. (< fr. mélan/o/-, cf. gr. melas, -nos)

MELAN- v. melano-.

MELANO- „negru, de culoare închisă, brun, melanic”. ◊ gr. melas, anos „negru” > fr. mélano-, germ. id., engl. id. > rom. melano-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă primordială care formează melanina; sin. melanocit; ~cianodermă (v. ciano-, v. -derm), s. f., pigmentație de culoare brună-albăstruie, datorită fixării sărurilor de argint la nivelul pielii sau al mucoaselor; ~cit (v. -cit), s. n., melanoblast*; ~crat (v. -crat), adj., (despre minerale) de culoare închisă și care predomină în compoziția rocilor magmatice eruptive; ~derm (v. -derm), adj., de rasă neagră; ~dermie (v. -dermie), s. f., pigmentație excesivă a pielii, localizată sau generalizată, în urma unor boli cronice; ~for (v. -for), s. m., celulă conjunctivă care transportă pigmentul melanic; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a pigmenților melanici; ~glosie (v. -glosie), s. f., colorare patologică în negru a limbii; ~leucodermie (v. leuco-, v. -dermie), s. f., tulburare a pigmentației pielii, care constă în zone foarte pigmentate alternînd cu zone lipsite de pigmenți; ~onichie (v. -onichie), s. f., pigmentație în negru a unghiilor, sub formă de striuri longitudinale sau în segmente; sin. melanonichie; ~plachie (v. -plachie), s. f., pigmentație de culoare închisă la nivelul mucoasei bucale; sin. melanoplazie; ~plazie (v. -plazie), s. f., melanoplachie*; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe de culoare închisă; ~spor (v. -spor), s. m., spor de culoare închisă; ~trih (v. -trih), adj., care are părul negru; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., organite celulare ale melanoforilor, în care este depozitată melanina.

MELAN-, v. MELANO-. □ ~colie (v. -colie₁), s. f., stare patologică caracterizată printr-o tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și printr-un pesimism generalizat; ~emie (v. -emie), s. f., colorație în negru a sîngelui, datorită prezenței pigmenților melanici; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudoare de culoare închisă; ~odonție (v. -odonție), s. f., distrofie dentară la nivelul dentiției temporare la incisivii superiori, caracterizată prin culoarea brună a dentinei; ~onichie (v. -onichie), s. f., melanoonichie*; ~urie (v. -urie), s. f., colorație anormală a urinei, datorită prezenței pigmenților melanici.