megaloman, ~ă [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~i, -e / E: fr mégalomane] 1-2 smf, a (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre sine însuși. 3-4 smf, a (Persoană) bolnavă de megalomanie (2).

MEGALOMAN, -Ă, megalomani, -e, adj. Care are o părere exagerată despre calitățile sale; grandoman.

MEGALOMAN, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care își supraprețuiește meritele; încrezut, îngîmfat; grandoman. [< fr. mégalomane].

MEGALOMAN, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care își supraevaluează meritele; grandoman. 2. (suferind) de megalomanie (2). (< fr. mégalomane)

MEGALOMAN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care suferă de megalomanie; atins de megalomanie. 2) Care manifestă un orgoliu excesiv; cu ambiție nejustificată. /<fr. mégalomane

megaloman m. cel atins de megalomanie.

*megalomán, -ă s. și adj. (megalo- din megalitic și -man). Care se silește să pară și se crede maĭ mult de cît este, mîndru, țanțoș: politică megalomană.

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; adj. f., s. f. megalomană, pl. megalomane

megaloman adj. m., s. m., pl. megalomani; f. sg. megalomană, pl. megalomane

MEGALOMAN adj. v. îngâmfat.

MEGALOMAN adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Om ~.)

MEGALOMAN, -Ă adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre sine însăși ; grandoman. Cf. ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Megalomanul oropsit don Quijote. IORGA, L. II, 480. Ajunsese megaloman, se certa cu toată lumea, mereu nemulțumit și veninos. V. ROM. august 1961, 96. 2. (Persoană) bolnavă de megalomanie (2). – Pl.: megalomani, -e. – Din fr. mégalomane.