9 definiții pentru «meditație»   declinări

MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. – Din lat. meditatio, fr. méditation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MEDITÁȚIE s. 1. v. cugetare. 2. v. visare. 3. (concr.) (rar) meditare. (A scris o ~ asupra ...) 4. lecție, preparație. (Are o ~ la ora 18.) 5. v. meditare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MEDITÁȚIE ~i f. 1) Proces de examinare profundă a unei idei, situații sau probleme; cugetare adâncă; reflecție. 2) Poezie lirică în care se meditează asupra problemelor fundamentale ale existenței umane. 3) Lecție particulară dată de un meditator. /<lat. meditatio, ~onis, fr. méditation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MEDITÁȚIE s.f. 1. Gândire, cugetare îndelungată și adâncă; meditare. 2. Poezie lirică filozofică în care poetul își pune unele probleme în legătură cu existența omenească. ♦ Scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. Lecție particulară (dată de un meditator). [Gen. -iei, var. meditațiune s.f. / cf. fr. méditation, lat. meditatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MEDITÁȚIE s. f. 1. gândire, cugetare îndelungată și adâncă. 2. poezie lirică filozofică în care poetul își pune unele probleme în legătură cu existența omenească. ◊ scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. lecție particulară. (< fr. méditation, lat. meditatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

meditáție s. f. (sil. -ți-e), art. meditáția (sil. -ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*meditațiúne f. (lat. meditatio, -ónis). Acțiunea de a medita, de a te gîndi, de a reflecta. Scriere despre un subĭect religios, moral orĭ filosofic [!]: „Meditațiunile” luĭ Descartes. Un fel de elegie, contemplațiune poetică a trecutuluĭ: „Meditațiunile” luĭ Grigore Alexandrescu. Acțiunea de a ajuta un elev să învețe lecțiunile. (Corect e preparațiune). – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

román-meditáție s.n. Roman în care predomină meditația ◊ „Să avansăm, deocamdată, câteva reflecții despre două romane-meditații, căci «Galeria cu viță sălbatică» și «Racul», diferențiate ca expresie, își apropie vocile, totuși, în slujba aceluiași dialog despre Om în relațiile cu Societatea, despre temporar și eternitate.” R.lit. 19 V 77 p. 6. ◊ „E un roman-roman, adică viață, acțiune, psihologie, dramă, tragedie, absurd, grotesc, umor, adică tot ce intră în registrul existenței eterne a vieții [...] Desigur este și un roman-meditație, dar nu un roman dizertație, decât dacă presupuneți că romanul meu nu e bun [...]” R.l. 23 V 77 p. 2 (din roman + meditație)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink