MECANIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

mecanic, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F. 21^r/7 / S și: (înv) mechanic / V: (înv) maha~, ~nec, meha~, miha~, (înv) mihanicus, (reg) mehalnic / Pl: ~ici, ~ice / E: lat mechanicus, mechanica, it meccanico, meccanica, ger Mechaniker, Mechanika, fr mécanique, ngr μηϰανιϰή, ,μηϰανιϰός rs механика, механик] 1 sf Știință care studiază forțele motrice, legile echilibrului, mișcării corpurilor și mecanismelor. 2 sf Tehnică a procedeelor în care intervin în special forțele motrice, legile echilibrului, mișcării corpurilor și mecanismelor Si: mecano-tehnică. 3 sf (Îs) Atelier de ~ă Atelier în care se construiesc și se repară mașini, piese ale unui mecanism etc. 4 sf (Îs) ~â cerească Știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești, mai ales a planetelor, sateliților și cometelor. 5 sf Manual, tratat de mecanică (1). 6 sf (Înv) Mecanism. 7 sf (Înv) Mașină. 8 sf Ocupație, meserie a mecanicului (10). 9 sm (Înv) Specialist în mecanică (1). 10 sm Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, a diverselor mașini și aparate. 11 sm Persoană care supraveghează funcționarea unei mașini pe care o conduce. 12 a Care aparține mecanicii (1). 13 a Referitor la mecanică (1). 14 a De mecanică (1). 15 a Care acționează asupra schimbării poziției corpurilor. 16 a (Îoc chimic) Fizic. 17 a Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism. 18 a Care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor Si: mecanizat. 19-20 a, av (Care are loc) fără participarea conștiinței, a voinței, a inteligenței Si: automat, mașinal. 21 a (Înv; îs) Armonie ~ă Armonie imitativă.

MECANIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MECANIC¹, mecanici, s. m. Lucrător care efectuează operații mecanice de fabricare, de reparare sau de întreținere a utilajelor. Rămîn aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46. ◊ Persoană care conduce un vehicul sau care supraveghează o mașină; mașinist. Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40.

MECANIC², -Ă, mecanici, -e, adj. 1. Care este pus în mișcare sau care funcționează cu ajutorul unei mașini sau al unui mecanism; care se referă la un fenomen studiat în mecanică. Șeful echipei... zîmbește ortacilor cu brațele-ncleștate Pe ciocanul mecanic. DEȘLIU, G. 46. Mișcări sacadate de păpușă mecanică. C. PETRESCU, Î. II 36. ♦ (Adverbial) Automat. Podul său uriaș se oprește în fața cuptorului, unde își deschide mecanic gura. SAHIA, N. 33. ♦ Care se referă la mecanică (2), care aparține mecanicii. Închiderea atelierului mecanic a fost o greșeală. DEMETRIUS, C. 13. 2. (Despre o acțiune, un gest, o mișcare) Care nu-i legat de conștiință, executat în mod automat; mașinal. Din două mișcări mecanice puștile se legănară... pe brațul trăgătorilor. DUMITRIU, B. F. 124. (Adverbial) întinde mîna mecanic și rupe învelitorile. C. PETRESCU. C. V. 214.

MECANIC, -Ă adj. 1. Acționat de o mașină sau de un mecanism. 2. Referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acțiune, un gest) Făcut automat; reflex, mașinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].

MECANIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acționat de o mașină, de un mecanism. 3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ◊ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinație. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

MECANIC² ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreținerea și reparația mașinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; mașinist. 4) Conducător al unei locomotive; mașinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker

MECANIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de mecanică; propriu mecanicii. 2) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; funcționat de o mașină sau de un mecanism. 3) fig. Care este făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; inconștient; automat; mașinal; instinctiv; involuntar. 4) Care rezultă din mișcare; produs prin mișcare. Energie ~că. Reacție ~că. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique

MECANIC³ adv. Ca un automat; fără rațiune. A vorbi ~. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique

mecanic a. 1. privitor la mecanică; 2. pus în lucrare cu ajutorul mașinelor: arte mecanice; 3. fig. se zice de o lucrare la care nu se cere sau unde lipsește inteligență. ║ m. 1. cel ce se ocupă cu mecanica; 2. constructor de mașini; 3. cel ce conduce o mașină.

*mecánic, -ă adj. (vgr. mehanikos, d. mehané, de unde și lat. máchina, fr. machine, mașină. V. macin). Relativ la legile mișcăriĭ și ale echilibruluĭ. Care se face pin munca mînilor sau a mașinilor: artele mecanice. Machinal, produs pin mișcare (nu pe cale chimică): digestiunea e o operațiune mecanică. S. m. Persoană care, știind mecanica, inventează, construește saŭ conduce mașinĭ. (Acel ce conduce o mașină se numește și mașinist). S. f., pl. ĭ și e. Acea ramură a matematiciĭ care studiază mișcarea și echilibru puterilor motricĭ și a mașinilor: d’Alembert¹ fu unu din fundatoriĭ mecaniciĭ. Carte de mecanică: Mecanica luĭ Laplace. Mecanica cerească, care studiază teoria mișcăriĭ stelelor. Adv. În mod mecanic. Ca o mașină, fără să cugețĭ: acest elev spune lecțiunea mecanic. V. dinamic.^[1] corectat(ă)

mahanic, ~ă s, a vz mecanic

mecanec, ~ă smf, a vz mecanic

mehalnic sm vz mecanic

mehanic, ~ă s, a vz mecanic

mihanic, ~ă s, a vz mecanic

mihanicus sm vz mecanic

MEHANIC, -Ă adj. v. mecanic.

mecanic adj. m., s. m., pl. mecanici; adj. f. mecanică, pl. mecanice

mecanic adj. m., s. m., pl. mecanici; adj. f. mecanică, pl. mecanice

mecanic s. m., adj. m., pl. mecanici; f. sg. mecanică, pl. mecanice

MECANIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagalicește. 8. adj. v. dogmatic.

MECANIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. mecanizat, (rar) mașinizat, sistematic. (Mori ~.) 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vîntului.) 4. adj. automat, automatic, inconștient, instinctiv, mașinal, reflex. (Gest, act ~.) 5. adv. automat, automatic, inconștient, mașinal, mașinalicește, reflex, (înv.) mecanicește. (Merge, reacționează ~.) 6. adj. papagalicesc. (Reproducere, asimilare ~.) 7. adv. automat, mașinal, papagalicește. (Repetă ~ ceea ce aude.)

MECANIC DE BORD a) funcție tehnică la bordul unei aeronave; b) persoana având această funcție și care are ca sarcină principală supravegherea parametrilor funcționali ai motorului/motoarelor.

mecanice, instrumente ~, aparate muzicale acționate exclusiv prin mecanisme, fără intervenția vreunui instrumentist. Primele i. datează în Europa din sec. 14, sub forma jocurilor de clopoței* sau de clopote* acordate (1), montate în turnuri, acționate prin mecanismul orologiilor, cântând melodii întregi la ore fixe. Uneori muzica se asociază cu apariția unor figurine montate pe un disc rotativ. Mecanismele funcționează prin puterea arcurilor sau a unor greutăți atârnate, învârtind un cilindru de lemn prevăzut cu știfturi, acționând asupra ciocănelelor, care lovesc corpurile sonore (clopote, clopoței, bare de fier, coarde etc.). V. și carillon. La i. al căror sunet este de sursă aerofonă, mecanismul acționează asupra unor pârghii care deschid ventilele tuburilor de orgă*, acționând simultan și asupra foalelor, producând suflul necesar sunetului. Un astfel de instr. era orchestrionul (5), utilizat în bâlcuiri, locuri de distracții etc. Cilindrii cu știfturi au fost utilizați până în sec. 18, când s-a dezvoltat o manufactură a i. miniaturale pe baza principiilor descrise mai sus. La aceste instr., cilindrii de lemn au fost înlocuiți cu cei metalici, corpurile sonore fiind simplificate și înlocuite cu un șir de limbi metalice acordate (1) sau cu mici tuburi labiale. Mecanismele muzicale erau montate în ceasuri, ceasornice, jucării, tabachere, cutii etc. Marii maeștri, ca Mozart, Haydn ș.a., au compus piese pentru astfel de mecanisme. Urmează o perioadă când cilindrii cu știfturi sunt înlocuiți cu discuri din carton sau metal, prevăzute cu orificii sau benzi perforate astfel că, rotindu-se (cu ajutorul unui sistem de pedale sau manivelă), prin orificiile respective aerul să poată pătrunde în tuburile sonore (ca de ex. la ariston, herophon și manopan). Flașneta (germ. Dreheorgel, fr. orgue de barbarie; pop. caterincă), cunoscută deja în sec. 18, are același sistem, având deseori tuburi cu registre (II, 1) stridente. Un tip de dimensiune mică, serinette (germ. Vogelorgel) servea pentru deprinderea păsărilor de a cânta. La i. cordofone (dea, mignon etc.), benzile perforate declanșează, printr-un mecanism, ciocănelele care lovesc coardele. La unele instr. se poate influența într-o măsură oarecare agogica*, dinamica* și tempo(2)-ul pieselor muzicale. Pianele de reproducere (germ. Reproduktionklavier) (ca de ex. phonola, pianola*, Welte-Mignon etc.) pot înregistra și reda interpretări personale. Există înregistrări în acest gen de Debussy, Glazunov, Grieg, Leoncavallo, Mahler, Ravel, R. Strauss ș.a. I. au fost eliminate prin apariția gramofonului, urmat de pick-up și magnetofon*.

pian mecanic v. pianolă.

MECANIC, -Ă subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază forțele motrice, legile echilibrului, legile mișcării corpurilor și ale diverselor mecanisme ; tehnica procedeelor în care intervin în special aceste fenomene, mecano – tehnică. Legile de la mecanică. AMFILOHIE, G. F. 21^r/7. Mihanica, parte matematicilor care are de obiect legile mișcării, a cumpănirei. VÎRNAV, L. 138^r/10. De cînd mehanica s-au făcut pontul celor deosăbite științe a învățaților și a speculațiilor de industrie, n-au rămas mai nici o minune ce nu s-ar fi văzut a ieși din măiestria ei. AR (1829), 248²/44. Bregheții veniră și noi am văzut Faptele mehanicii regulate spornic. HELIADE, O. I, 127. Cursul acestor școale este de patru ani, în care se va învăța. . . fizica și mehanica poporană (a. 1841). URICARIUL, VII, 236. Prin mecanică și prin chimie [secolul al XlX-lea] a transformat toate artele și măiestriile. GHICA, S. III. Este o lege demonstrată prin experiență și care este principiul fundamental al mecanicei. DRĂGHICEANU, C. 71. O carte plăcută în care formulele costelive ale mecanicei. . . sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate. ODOBESCU, S. III, 11. Cu o asemene lucrare numită compunerea puterilor se ocupă mecanica. PONI, F. Cărțile de mecanică teoretică și aplicată. CONTEMP. 1949, nr. 161, 6/2. Mircea Rotaru urma cursurile celui de al treilea an al Facultății de mecanică. V. ROM. octombrie 1 954, 85. ◊ F i g. El merge în disciplina obștei sale, într-un fel de mecanică socială, renunțînd să mai judece. SADOVEANU, O. IX, 279. ◊ Atelier de mecanică = atelier în care se construiesc și se repară mașini, piese ale unui mecanism etc. Ai văzut jos atelierul de mecanică și motorul care ți s-a părut mare ca un elefant. PAS, Z. I, 291. ♦ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești, mai ales a planetelor, sateliților și cometelor. Cf. COSTINESCU. ♦ Manual, tratat de mecanică (I 1). Toată mecanica-ntoarse foaie cu foaie, călind. PANN, H. 63/13. 2. (Învechit) Mecanism ; mașină. Oricarele. . . va fi făcut vreo mehanică spre vreo înlesnire. . . au izvodit un ce spre folosul obștii. GOLESCU, Î. 114. Un turn cu ceasornic care are o mehanică prin care bate sferturile. id. ib. 133. Arcul său se mișcă prin mijlocul unei mehanice. CR (1 829), 224²/8. 3. Ocupația, îndeletnicirea, meseria mecanicului (II). DM. II. S. m. (Învechit) Specialist în mecanică (I 1); (sens curent) persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a diverselor mașini și aparate ; persoană care supraveghează funcționarea unei mașini. Mihanicus, cel ce știe mihanica. VÎRNAV, L. 138^r/14. Vestitul mihanic Failing. . . au aflat un sfredel pentru fîntîni. AR (1829), 27²/45. O țară vestită pentru iscusința mahanicilor ei și mai cu seamă cele două însămnate aflări a lui Smitt și a lui Bell. I. IONESCU, C. 128/25, cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., NOM. PROF. 6. Rămân aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46. Fiind în îmbulzelile unui tren. . . au dat asupra lor paserile de fier. Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40. Te-am ruga, mai frumos cu vorba, domnule mehalnic. CAMILAR, N. I, 323. Mihai Prodan, mecanicul, pricepea cu greu cum de-a putut Filip auzi despre dînsul tocmai la Călărași. V. ROM. martie 1 954, 39. Sînt mecanic-auto și socotesc că voi putea să ajut acolo, pe ogoare, prin cunoștințele ce le am, la asigurarea funcționării în bune condițiuni a tractoarelor și mașinilor agricole. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 926. III. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. Cf. AMFILOHIE, G. F. 164^r/12. Așa unii au tîlmăcit viața după legile mehanice, alții după cele hemice. ANTROP. 277/13. Folosirea și influența deseniului. . . este temeiul tutulor artelor grafice și al lucrărilor mecanece. DESEN ARH. 5/27. Lucrări mechanice însemnate. MAIORESCU, L. 13. Trăim în epoca telegrafiei și telefoniei fără sîrmă, în veacul uriașului proces mecanic. SADOVEANU, E. 62. ♦ Care acționează asupra (schimbării) poziției corpurilor. Forțele mecanice (mișcătoare) sînt în echilibru (cumpănă) în această piatră. BARASCH, M. II, 109/20. ♦ (În opoziție cu c h i m i c) Fizic. Telegrafia fără sîrmă. . . arată că un curent de forță n-are nevoie de nici un fir special spre a urma direcția dată și atinge obiectul vizat, îndeplinind o acțiune mecanică. MACEDONSKI, O. IV, 144. Unele părticele [de oxid de mercur] nu vor putea fi divizate. . . prin nici un mijloc mecanic. PONI, CH. 8. O lucrare mecanică, precum frecarea sau loviturele, poate produce căldură. id. F. 158. 2. Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism ; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. V. a u t o m a t. Mîna are mișcări sacadate de păpușă mecanică. C. PETRESCU, Î. II, 36, cf. id. C. V. 44. Stațiuni cu utilaje mecanice. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 24. Comparatoarele mecanice sînt instrumente de măsurat, de precizie. IOANOVICI, TEHN. 376. Se va monta o instalație de aglomerare mecanică și o instalație de rafinare a plumbului. LEG. EC. PL. 428. ◊ (Adverbial) Podul său uriaș se oprește în fața cuptorului unde își deschide, mecanic, gura. SAHIA, N. 33. 3. (Care are loc) fără participarea conștiinței, a voinței, a inteligenței: mașinal, automat. Își aprinde o țigară, o fumează. După un timp, în chip mecanic, aprinde alta. SADOVEANU, O. IX, 351. Cugeta la altceva și făcea pesemne un gest mecanic. DEMETRIUS, A. 56. ◊ (Adverbial) Întinde mîna mecanic și rupe învelitorile [revistelor]. C. PETRESCU, C. V. 214. Trupuri. . . aleargă mecanic, în dorul de viață. SAHIA, N. 18. Olteanu băgă mecanic cheia în buzunar și abia după aceea tresări speriat. V. ROM. martie 1 954, 38. Un soldat german în cămașă trecu pe lîngă el fluierînd mecanic. T. POPOVICI, S. 134. ♦ (Învechit) Armonie mecanică = armonie imitativă. Armonia mecanică izvorăște din meșteșugită combinare a zicerilor pentru plăcerea auzului fără a să lua în băgare de seamă înțelesul ce înfățișază duhului. MARCOVICI, R. 142/13. – Scris și: (învechit) mechanic. – Pl.: mecanici, -ce. – Și: (învechit) mecánec, -ă, mehănic, -ă, mihánic, -ă, mahánic, -ă subst., adj., mihánicus, (regional) mehálnic s. m. .- Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanika, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, germ. Mechaniker, III) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique. – Pentru variantele cu -h-, cf. ngr. μηκαηική , μηκανικός, rus. механика, механик.

MAHÁNIC, -Ă subst., adj. v. mecanic.

MECÁNEC, -Ă subst., adj. v. mecanic.

MEHÁLNIC s. m. v. mecanic.

MEHÁNIC, -Ă subst., adj. v. mecanic.

MIHÁNIC, -Ă subst., adj. v. mecanic.

MIHÁNICUS s. m. v. mecanic.